Pentru o parte din persoanele care ajung la Azilul de Noapte Baia Mare o mână de ajutor întinsă în momentele grele a însemnat șansa la o nouă viață. Cu sprijinul primit aici și cu implicarea celor de la Direcția de Asistență Socială au reușit să-și învingă dependențele și chiar să-și găsească un loc de muncă.
”Domnul Gerebeneș este unul dintre oamenii care ne arată că, atunci când sprijinul întâlnește voința, schimbarea devine posibilă. Cu pași mici, dar siguri, și cu sprijinul profesioniștilor din cadrul centrului, a reușit să își regăsească direcția. Astăzi, domnul Gerebeneș are o chirie, un loc de muncă și, mai presus de toate, speranța unui nou început. Povestea sa este dovada că, dincolo de dificultăți, există întotdeauna șansa unei vieți reconstruite cu demnitate”, au declarat reprezentanții DAS Baia Mare.
În cazul său, ajutorul primit în realizarea documentelor de identitate a fost esențial pentru a putea să o ia de la capăt.
”Când am ajuns aici eram un prăpădit: mă drogam, beam. M-au ajutat foarte mult, mi-au dat minte și m-am deșteptat. M-au ajutat și cu lucrul, cu buletinul și cu certificat de naștere, pe care nu l-am avut. În primul rând m-au ajutat să obțin ajutor social și apoi de acolo au venit toate: m-am angajat, stau în chirie, mă țin de lucru”, a declarat acesta.
Un alt exemplu este cel al domnului Hitter, care a rămas pe drumuri. Acum, acesta primește o pensie de boală și o nouă locuință: ”Momentul în care am venit aici, a fost foarte rău pentru mine. M-au ajutat și acum am și o pensie cu care mă pot întreține, pentru că sunt bolnav. Voi primi și o casă în care să pot și eu să locuiesc decent și să-mi pot vedea de viață”.




























