În ultimele zile, două evenimente, aparent fără legătură, au oferit societății și politicienilor învățături demne de urmat. Fostul antrenor al naționalei de fotbal, M. Lucescu, decedat curând, a dovedit românilor ce înseamnă munca neobosită, dusă până la sacrificiu, demnitatea, cinstea, corectitudinea, familia unită, patriotismul adevărat, nu cel de fațadă. La rândul ei, biserica, cu ocazia sărbătorilor pascale, a îndemnat oamenii să-și tempereze instinctele primare, încât să poată trăi în pace, liniște și bună înțelegere. Din nefericire, în anii democrației, între stat și societate, dar și în interiorul ei, conflictele au fost la ordinea zilei și, odată cu trecerea timpului, s-au amplificat. În spațiul public, la TV și pe rețelele de socializare, despre stat se rostesc vorbe rele și urâte, ce nu pot fi reproduse în paginile unui cotidian independent. Acuzațiile fără număr vizează aspecte economice, sociale, de politică internă și externă. Unele vechi și nerezolvate s-au transmis „ereditar” de la o guvernare la alta, iar altele sunt de actualitate, determinate de factori interni și externi imprevizibili. Reproșurile și nemulțumirile însumate duc la concluzia că societatea trăiește într-un stat corupt, nereformat, ostil cetățenilor și considerat principalul dușman al națiunii. Într-un astfel de context, în care majoritatea societății afirmă că țara continuă să meargă într-o direcție greșită, inevitabil se pune o întrebare. Cine sau ce este statul înfierat cu atâta mânie proletară și pus la stâlpul ticăloșiei de personaje de profesii diferite ce aparțin tuturor categoriilor sociale. Conform Constituției, în percepția cetățeanului de rând, statul reprezintă instituțiile sale, situate pe cale ierarhică la toate nivelurile societății. La baza ei, se identifică cu autoritățile locale și județene, la vârf cu Parlamentul, Președinția țării, Guvernul, serviciile și alte instituții subordonate celor centrale. Alese sau numite în funcții publice, personajele care conduc statul provin din partidele ce au câștigat alegerile în urma votului dat de alegători. Prin urmare, minoritatea căreia îi spunem stat nu a fost băgată cu forța pe gât societății, ea descinde dintr-o majoritate ce formează adevăratul stat. Degeaba ne lamentăm și victimizăm, clasa politică este copia fidelă a societății care mai mult nu poate oferi. Vorbim de președinți, premieri, miniștri, parlamentari, lideri de sindicat și conducători ai unor instituții județene și centrale. Alegerile anticipate nu sunt o soluție, la putere ar aduce o altă coaliție rezultat al votului negativ și nemotivat, dat de un număr redus de alegători prezenți la urne. Eu cred că statul și societatea nici acum nu și-au însușit normele elementare ale educației politice necesare unei democrații funcționale, în care rolul opoziției să fie constructiv, iar statul să lucreze în beneficiul cetățenilor. Cu toate greșelile făcute, în scopul reducerii deficitului bugetar, intenția lui Bolojan de a elimina unele anomalii din sectorul bugetar, preluate de la fostele guvernări, a fost justificată. În bugetul pe anul în curs, datorită unor legi făcute de un parlament pus pe căpătuială, se mențin o mulțime de sporuri, indemnizații, compensații, prime, alocații de hrană, diurne, vouchere de vacanță de care continuă să beneficieze unele categorii de bugetari. Nu poate fi înțeles de ce magistrații sunt mai stresați la locul de muncă, încât să beneficieze de salarii și pensii exagerate, să iasă la pensie cu mult mai devreme decât alte categorii sociale din sistemul bugetar. Marea greșeală a tuturor alianțelor aflate la putere, adică a statului, a constat în lipsa de comunicare cu societatea. Probabil, plătită de putere și opoziție, jurnaliștii și analiștii politici nu au o viziune unitară și evită să spună adevărul despre evenimente ce fac parte din evoluția societății după decembrie 1989. Chiar dacă pe simplul cetățean cunoașterea adevărului nu-l face mai fericit, îl îndeamnă să-și formuleze propriile judecăți de valoare, încât să nu ajungă victima manipulării și dezinformării promovate de televiziuni. Legat de pensiile mici ale majorității pensionarilor, calculele pseudospecialiștilor care fac turul televiziunilor, cu punctele de stabilitate în brațe, sunt egale cu zero. În comunism, salariile au fost mici, iar proprietarii apartamentelor din orașe sunt urmașii celor care după colectivizarea agriculturii, au lucrat pe șantierele țării și s-au calificat la locul de muncă. Vai de mama lor, dacă rămâneau la coada vacii și coarnele plugului, azi erau cu adevărat muritori de foame! Societatea nu cunoaște adevărul despre multinaționale, cum au apărut băieții deștepți din energie și în ce condiții personaje certate cu legea au făcut averi fabuloase. Nimeni nu explică de ce actuala organizare administrativ-teritorială a țării nu mai este compatibilă cu evoluția societății. Scăderea natalității, mai ales în mediul rural, în anii viitori, pune la îndoială existența națiunii. Societatea nu cunoaște adevărul despre cine trebuie să conducă România, deoarece Constituția nu mai corespunde unei societăți care a evoluat regresiv, greu de adus pe drumul normalității. Despre relațiile statului cu societatea ar fi multe de spus, dar cu altă ocazie. Cu toate nemulțumirile, în clasamentul fericirii, din 147 de țări, România se situează pe locul 34. Cine cunoaște secretul fericirii ar fi bine să-l dea publicității, iar pentru mine, în continuare, rămâne o necunoscută.
Profesor Vasile ILUȚ
