Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș a organizat, la Centrul de Zi Sighetu Marmației, o întâlnire de lucru dedicată formării și dezvoltării competențelor profesionale ale specialiștilor din domeniul social. La activitate au participat personalul educativ și de specialitate din cadrul Complexului de Servicii Sighetu Marmației, managerii de caz din zona Sighetu Marmației, precum și reprezentanți ai Asociației @AMA Antidrog Cluj. ”Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru interactiv și aplicat, fiind abordate teme de actualitate precum prevenirea consumului de substanțe interzise, identificarea factorilor de risc și metode eficiente de intervenție. Participanții au avut oportunitatea de a face schimb de experiență, de a adresa întrebări și de a beneficia de informații actualizate din domeniu, contribuind astfel la îmbunătățirea practicilor educaționale și de consiliere oferite beneficiarilor”, a explicat conducerea instituției.
































