Primul grup de suport pentru părinții de copii neurodivergenți

0
34

Miercuri, 6 mai 2026, ora 17.00, în Sala Millenium 3 din Baia Mare (str. Vasile Lucaciu nr. 2), are loc lansarea oficială a proiectului „Grup de Sprijin pentru părinții de copii neurodivergenți”, realizat de Asociația Prietenii Unicornilor, în colaborare cu psiholog clinician Monica Baș, director creșe prof. Irina Pop și colaboratorii desemnați din toate structurile ce formează Creșa Baia Mare.
”Sub mottoul ARIPA — Ajutor și Resurse pentru Incluziunea Părinților de copii Autiști (și un grup de facebook special creat în acest scop), acest proiect este unul pilot pentru Baia Mare. Organizatorii își doresc să sprijine părinții ce au copii în creșele băimărene să recunoască, să înțeleagă și să accepte mai ușor că neurodiversitatea este la fel de importantă ca biodiversitatea, fiecare copil fiind unic și diferit în dezvoltare, fiecare valoros în felul său”, au punctat oficialii Asociației Prietenii Unicornilor.
Părinții care au copilași diagnosticați cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA) au mărturisit că au trecut prin numeroase dificultăți la aflarea veștii și că s-au simțit debusolați. De aceea, un astfel de grup de suport este mai mult decât binevenit.
„Noi nu am avut ajutor acum 5 ani, când dna Baș ne-a spus prima dată că Anton este diferit în comportament, prezentând anumite semne care fac parte din spectrul autist. Ne-am simțit singuri, izolați și debusolați. A durat mult până ne-am dat seama care este calea pe care trebuie să mergem, ce avem de făcut imediat și ce înseamnă autismul în general. Nu dorim să mai treacă nicio mamă prin calvarul prin care am fost noi. Nimeni nu merită să fie lăsat singur în fața unui diagnostic, indiferent care este acesta. Considerăm că acest grup de suport pentru părinții ce află azi că au un copil neurodivergent ar fi foarte util celor care vor să acționeze imediat înspre accesarea de analize medicale și de terapii specifice”, explică Raluca Bodocean, mamă de copil autist și membru al Asociației Prietenii Unicornilor.
Grupul de suport ARIPA va funcționa sub formă de ateliere tematice și discuții interactive între părinți și specialiști locali și naționali, pe teme axate pe nevoile specifice ale fiecărei familii participante. În plus, părinții care se vor alătura proiectului vor lua parte la ședințe de terapie prin artă, terapie prin muzică, terapie senzorială, sonoterapie, psihoterapie de grup.
Un alt scop al acestui proiect este acela de a îmbunătăți comunicarea dintre familiile cu micuți care sunt diagnosticați cu TSA și personalul grădinițelor pe care o frecventează copilul.
”Vrem să oferim copiilor șansa la recuperare, prin accesarea timpurie a terapiilor de care au nevoie; să creștem gradul de înțelegere și incluziune a copiilor cu TSA în mediul antepreșcolar, preșcolar și școlar; să dezvoltăm o rețea reală de sprijin psiho-emoțional pentru familiile de copii diagnosticați cu TSA – pentru că momentan nicio instituție publică nu oferă sprijin gratuit acestor părinți, iar studiile au demonstrat că părinții cu copii din spectrul autist suferă de stres post-traumatic, aidoma veteranilor de război. În plus, vrem să responsabilizăm părinții și cadrele didactice în ceea ce privește incluziunea copiilor autiști în colectivitate”, arată psiholog Monica Baș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.