Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și alături de numeroși parteneri instituționali, derulează proiectul „Maramureș -Țara celor 4 țări”, dedicat valorificării identității istorice, culturale și geografice a celor patru zone etnofolclorice: Țara Maramureșului, Țara Chioarului, Țara Codrului și Țara Lăpușului.
În acest context, elevii din clasele V-XII sunt invitați să participe la concursul de fotografie, dedicat valorificării frumuseții și autenticității Maramureșului. Înscrierile se fac până în 29 mai. Condiții de participare: fiecare participant poate trimite maximum 3 fotografii (format .jpg, rezoluție optimă); fotografiile trebuie să surprindă elemente reprezentative: peisaje, obiective turistice sau culturale, tradiții, evenimente; în emailul de înscriere (maramures.taracelor4tari@gmail.com) se vor menționa: numele și prenumele, clasa, școala, profesorul îndrumător, datele de contact și titlul fotografiei (cu indicarea zonei etnografice). Cele mai reușite lucrări vor fi incluse într-un volum dedicat proiectului și vor fi expuse în cadrul evenimentului organizat la Muzeul Satului din Baia Mare, în 16 august 2026, când va avea loc și festivitatea de premiere.




























