Chiar așa, conașule! Chiar așa. Iar scrierile tale se dovedesc atât de contemporane, mai cu seamă la adresa politicii, încât e cutremurător cum n-am evoluat nici măcar în o sută de ani, după două războaie mondiale, comunism, capitalism, pandemii și ce-o mai fi. Tot acolo suntem. Cu minciuna, adulterul politic și uneltirea mișelească.
Dar avem consultări cu președintele mediator, să fim optimiști! Toți, toate partidele, toți actorii triști ai politichiei românești, vor binele țării. Vor la Putere. Dar în condiții imposibile, ce pun sub semn de întrebare buna credința. Tanda vrea fără Manda, Lolek fără Bolek, Stan fără Bran. Sau cum a spus Grindeanu-fără AUR și fără Bolojan premier. Singurul lucru comun e că mai toți vor un prim ministru de paie, să nu facă el ce-i trece prin cap, ca ăla dinainte. În plus, peste triștii actori existenți, de care lumea s-a cam săturat, vezi comentariile ofensive la adresa tuturor postărilor de politicieni, apar partide noi. O rază de speranță, nu? Cum ar fi noul partid „Dreptate și frăție”, cu Stegarul Dac și cu Luis Lazarus… Și altele. Cât despre cei activi, „în cărți”, auzi aici antisistem. Călin Georgescu lăudând PSD și AUR pentru moțiunea de doborâre a Guvernului, ca fiind „un prim pas spre reconcilierea națională”. Între cele două partide de mai sus, mă gândesc… că oamenii sunt mai divizați ca oricând. Însuși Băsescu s-a reactivat, la fel ca Ponta și Crin Antonescu, România are mare nevoie de oracole scoase de la naftalină, care să ne învețe ce și cum, din vasta lor experiență tristă cu care au adus țara AICI.
Dar noroc că avem umor. Fie el involuntar. Gabriela Firea a trimis o scrisoare Ursulei, propunând un Fond European pentru Fertilitate. Un fost ministru, Adrian Câciu, ne explică cu iz conspiraționist cum „cineva” a avut informații privilegiate și a cumpărat acțiuni OMV pe bursa bucureșteană și le-a vândut pe Bursa de la Viena, cu superprofit. Si a făcut 26 milioane de euro. Și i-au explicat oameni din branșă că nu așa merge, acțiunile unei burse cu ale alteia n-au două, în plus OMV la Viena are alt nume, e altceva! Aflăm și că avem o companie de Stat, Arcadia, cu consiliu de administrație, director general și angajați, care ar vinde carte, da’ cine mai citește? Așa că stau acolo și închiriază clădirea în care trebuia să fie cărți. Cărți? Ueeec… piei, Satană! Un lider de sindicat din Învățământ ia bani din 16 surse, toate de la Stat, de la 440.000 lei la 687 de lei, nu face fițe. În altă ordine de idei, președintele Autorității Vamale Române reținut, doi procurori constănțeni reținuți. Mai aflăm că o televiziune, de care ne ferim din cauză că jurnaliștii de acolo fac alergie la Adevăr, a devenit americană, doar că, surpriză, firma din SUA e la aceeași adresă cu proprietara apartamentului închiriat de Marcel Ciolacu. Ce întâmplare, dom’le, ce șanse erau? Ce mică e Lumea…
Și toate cele de mai sus se întâmplă dintr-un singur motiv. De viziune. Nu, de vizualizare. Poporul român nu e văzut ca popor, ci ca electorat. Iar Europa ca un dușman asupritor, ce ne suge sângele. Deși matematica zice altceva: din 2007 încoace, am primit 106 miliarde de euro de la UE, dar am contribuit cu 35 de miliarde. Suntem cu 71 de miliarde „pe profit”. Și tot cu trimitere la electoratul (a)vizat de manipulări, s-a găsit vinovatul pentru toate cele de mai sus. URSUL! Cum vine el, dom’le, în Scheii Brașovului, tocmai la Facultatea de Silvicultură? Păi, poate venise să le arate obrazul că l-au lăsat fără spațiu vital. Dar la Apahida, între stația de autobuz și o școală? Păi poate voia să plece unde vede cu ochii. Sau la școală, măcar el…




























