După ce Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Maramureș a reușit achiziționarea unui incubator de transport neonatal pentru zona Baia Mare, în continuare conducerea instituției își dorește achiziționarea unuia nou, destinat Maramureșului Istoric. Aparatura medicală va fi cumpărată din sponsorizările primite de către Asociația pentru Ambulanța Maramureș.
”Cu sprijinul asociației sperăm să achiziționăm încă un incubator de transport neonatal. Unul deja îl avem și este folosit în special pe ambulanțele din Baia Mare pentru transport spitalicesc și nu numai. Urmează să mai primim din sponsorizări încă unul pe care îl vom da în folosință în Maramureșul Istoric, respectiv în zona de Sighet și Vișeu – Borșa. Putem spune că prin lobbyul făcut cu asociația am reușit să atragem simpatia și sprijinul multor operatori economici din zonă, a multor persoane fizice care ne-au sprijinit în demersul nostru. Dacă vor rămâne bani și după achiziționarea celui de-al doilea incubator, vom merge mai departe cu dotarea cu mobilier a sediului nou al ambulanței. Al doilea incubator costă în jur de 60.000 lei, iar el va fi achiziționat și donat integral de un singur operator economic din Baia Mare”, a declarat Alexandru Oros, managerul SAJ Maramureș.
































