Încă bate vântul în depozitul de la Fărcașa

0
26

Din 2019 încoace, de la începerea lucrărilor la depozitul ecologic de deșeuri de la Sârbii Fărcașei, am vizitat periodic, cu încăpățânare, zona. Trebuia finalizat în 6 luni, în 2019, scria proiectul. S-a finalizat în ianuarie 2026, dar e bine că e gata. Din păcate, nu funcționează.
E vorba de pornirea tuturor rotițelor, de conectare a depozitului cu transportatori, agenți economici, primării etc. De angajarea de personal, de pornirea liniei de sortare. Poate chiar de pornirea utilajelor și a mașinilor cumpărate de mult în proiect, ce au stat ani și ani dosite într-o curte, în zona Gării de sud a orașului. Vă reamintim, proiectul de integrare a tuturor comunităților într-o platformă de colectare/ selectare a gunoaielor a început în 2003, cu acel nefericit SMID, ce are lăsate în urmă, pe alocuri (Șomcuta, Târgu Lăpuș etc ) platforme de transfer, cântare etc.
Am revenit acolo, de câteva zile, cum ziceam. Nimic. Nici urmă de om. De cursanți, de mașini pornite. De activitate. Speranța noastră, a maramureșenilor, era ca odată cu pornirea depozitului, să ne scadă facturile la salubrizare, dat fiind că acum se transportă până în mijlocul țării. Or fi contracte, știm. Or fi rentabilități la mijloc, credem. Dar maramureșeanul ar merita să vadă că se lucrează și pentru el, că beneficiază. Ținem pumnii administrației județene să-i dea de capăt și să mergem, la următoarea vizită, să vedem o platformă funcțională!!

Erata!

Acest text a fost scris înainte și fără nici o legătură cu conflictul online dintre fostul și actualul președinte de consiliu județean. A fost scris de la fața locului. Și din preocuparea noastră de a se ajunge la un capăt al unei situații sensibile pentru județ și maramureșeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.