ACS Nordic Boys Baia Mare va reprezenta Maramureșul la Campionatul Național de Minifotbal, competiție care se va desfășura în perioada 1-4 iulie, la Târgu Jiu. Turneul reunește cele mai bune echipe din țară și este organizat sub egida Federației Române de Minifotbal.
Formația băimăreană a fost repartizată în Grupa E, unde va avea adversari din trei județe diferite: ACS Extratereștrii 2014 Bistrița, AS Power Satu Mare și ACS Lifesport Brașov. Se anunță o grupă echilibrată, în care fiecare meci poate conta decisiv pentru calificarea în fazele eliminatorii.
Participarea la Campionatul Național reprezintă o nouă oportunitate pentru Nordic Boys Baia Mare de a-și confirma valoarea și la nivel național și de a obține un rezultat cât mai bun în cea mai importantă competiție a sezonului din minifotbalul românesc, după ce aceasta a devenit cea mai bună echipă din județul Maramureș.





























