Fetiță de 6 ani, lovită mortal de o autoutilitară

0
110

O dimineață obișnuită s-a transformat într-o tragedie în localitatea Vișeu de Jos, unde o fetiță de numai 6 ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs vineri, 3 iulie, în jurul orei 9.35.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați prin apel la 112 despre producerea accidentului, iar la fața locului au intervenit și echipaje ale Poliției Orașului Vișeu de Sus. Din primele verificări efectuate, a reieșit că o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani a surprins și accidentat fetița, care se deplasa cu bicicleta pe același sens de mers.
În ciuda intervenției echipajului medical, leziunile suferite de copil au fost incompatibile cu viața, medicii fiind nevoiți să declare decesul la locul accidentului.
Inițial, polițiștii au anunțat că șoferul ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea acestora. Ulterior, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a precizat că bărbatul a plecat imediat după impact din cauza reacției violente și a atitudinii agresive manifestate de mai multe persoane aflate la fața locului. Acesta s-a deplasat direct la sediul Poliției Orașului Vișeu de Sus, unde a anunțat producerea accidentului și a explicat motivele pentru care nu a rămas la locul evenimentului.
După ce a informat autoritățile, conducătorul auto s-a întors la locul accidentului, unde a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest. Ambele rezultate au fost negative, iar ulterior bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, conform procedurilor legale.
Polițiștii desfășoară în continuare cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul și pentru a dispune măsurile legale care se impun.

Două persoane rănite, după ce un autoturism a intrat într-un imobil

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în noaptea de 2 spre 3 iulie, pe strada Victoriei din Borșa.
Mai exact, o femeie de 35 de ani, aflată la volanul unui autoturism, și-ar fi distras atenția de la condus, iar mașina a pătruns pe sensul opus de mers și s-a izbit de un imobil. În urma impactului, atât șoferița, cât și un pasager în vârstă de 31 de ani au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Acțiune Blitz pe șoselele din Maramureș: 52 de amenzi în doar două ore

Polițiștii maramureșeni au desfășurat o amplă acțiune de tip „Blitz”, în cadrul căreia au verificat aproximativ 150 de autovehicule și au aplicat zeci de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de circulație.
Acțiunea a avut loc joi, 2 iulie, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, și s-a desfășurat timp de două ore în localitățile Borșa, Moisei, Vișeu de Sus și Dragomirești. Scopul controalelor a fost prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor abateri care pun în pericol siguranța participanților la trafic.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale, în baza O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea totală a amenzilor se ridică la aproximativ 17.000 de lei.
Ca măsuri complementare, oamenii legii au reținut două permise de conducere, au retras patru certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Totodată, în timpul acțiunii a fost constatată și o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.