Jurământ de credință și noi grade pentru jandarmii maramureșeni

1
102

Emoție, mândrie și respect pentru uniforma militară au marcat ziua de 3 august la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș. În cadrul unei ceremonii solemne, noii jandarmi au depus jurământul militar, angajându-se să își slujească patria cu credință și devotament.
În fața Drapelului Național, militarii au rostit jurământul care marchează începutul carierei lor și asumarea responsabilității de a apăra legea, ordinea publică și siguranța cetă­țenilor. Momentul a fost încărcat de emoție atât pentru cei care au depus jurământul, cât și pentru colegii și familiile prezente.
Inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, colonelul Mihai-Dan Haiduc, i-a felicitat pe noii jandarmi și le-a transmis că profesia pe care au ales-o presupune responsabilitate, curaj și dedicare. Acesta a subliniat că misiunile încredințate nu vor fi întotdeauna ușoare, însă fiecare provocare îi va ajuta să devină mai buni și să își îndeplinească datoria cu onoare.
Ceremonia a continuat cu înaintarea în grad a 33 de ofițeri, maiștri militari și subofițeri. Avansarea a fost acordată ca semn al aprecierii pentru profesionalismul, implicarea și rezultatele obținute în activitatea desfășurată.
Atât depunerea jurământului militar, cât și înaintarea în grad reprezintă momente importante în cariera unui militar, simboluri ale responsabilității, onoarei și respectului față de uniformă și față de România.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.