Promovarea prin târguri şi expoziţii

0
521

Una din formele cele mai eficiente şi eficace de promovare pentru un produs sau serviciu, pentru o firmă sau un brand o reprezintă târgurile şi expoziţiile. Tocmai de aceea, încă din anul 1991, Camera de Comerţ şi Industrie a pus la dispoziţia comunităţii de afaceri servicii legate de organizarea şi participarea la târguri şi expoziţii.
În cei peste 25 de ani de activitate în acest domeniu, aceste servicii au fost dezvoltate şi diversificate, astfel că, în prezent CCI Maramureş oferă comunităţii de afaceri:
• servicii privind organizarea, la Baia Mare, de târguri, expoziţii, saloane cu caracter local, regional, naţional şi internaţional;
• informaţii privind manifestările expoziţionale organizate în ţară şi străinătate, pe domenii de interes;
• organizarea participării firmelor maramureşene la manifestările expoziţionale în ţară şi străinătate, funcţie de cerere, cu standuri colective şi/sau misiuni economice specializate;
• reprezentarea firmelor maramureşene la manifestări expoziţionale interne şi internaţionale;
• informaţii şi consultanţă, după caz, privind posibilitatea obţinerii de finanţare pentru participarea la târgurile internaţionale;
• alte servicii, funcţie de interesul firmelor.
Pentru îmbunătăţirea activităţii de promovare a firmelor prin participarea la târguri şi expoziţii, CCI Maramureş, ca membră a CCI a României, a devenit reprezentantul exclusiv în Maramureş al ROMEXPO, pentru expoziţiile organizate la Bucureşti. În această calitate CCI Maramureş oferă toate informaţiile necesare pentru participarea firmelor maramureşene la târgurile Romexpo, iar membrii CCI Maramureş beneficiază de reduceri substanţiale la taxele de închiriere pentru participarea cu stand la aceste târguri.
Cei interesaţi de oferta de servicii în domeniul târgurilor şi expoziţiilor, pot obţine informaţii suplimentare la: Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, Baia Mare, Bd. Unirii, nr. 16, parter, tel. 0262221510, fax 0262225794 sau e-mail cci_mm@ccimm.ro, persoană de contact Adrian Nicolaescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.