Muzica Maramureșului mi-a însoțit viața. De aceea am fost, și mai sunt, legat de cei care o interpretează în armonie cu vremurile care mi-au fost călăuză. Deși vremurile s-au schimbat, eu am rămas la horile mele. Aproape de cei care le cântă. Unul dintre ei este Ioan Pop, cel care vorbește lumii la plural, prin celebrul „Grup Iza”, format în anul 1988. Nu uit a spune că Ioan Pop, a fost zece ani, membru al Ansamblului profesionist Maramureșul, din Baia Mare. După ce a convins cu muzica lui acasă, a pornit să cucerească lumea într-o formă personală. Ba a deschis toamna lusitană, în inima Parisului, aproape de Turnul Eiffel, a susținut un spectacol de excepție. La Viena, în Irlanda, sau în multe alte țări și locuri.
Ioan nu are aparate zburătoare în curtea din Hoteni, ci o vioară, o zongură și o voce. Și o Casă a horilor. Și mai ales o încăpățânare genială de a merge pe drumul lui. Care drum? mă întrebați. Acela care nu duce la greșeală. Când mulți interpreți și din Maramureș au început să cânte altfel (și o mai fac), Ioan nu s-a lăsat atras de himere. După frații Petreuș, care au marcat un început miraculos în Maramureș, Ioan Pop mi se pare haiducul care rezistă la agresiunea cântecului de făcătură. A avut norocul să fi crescut în preajma cântecului maramureșean (nu moroșan). Cuvântul din paranteză l-am auzit prima dată spus de străini de limba română. Dar asta este o altă poveste. Ioan Pop este maramureșeanul esențial care, după ce i-a dăruit Dumnezeu harul horilor a priceput repede, și cam de unul singur, pe ce lume trăiește. Și mai ales ce poate face cu harul lui pentru lumea adevărată. Cu horile venite din vreme. Cu care trec muntele spre satul meu.
Ioan Pop nu este numai un original interpret al vechimii sufletului nostru de pe aici, ci și un inteligent om al destinului, horilor noastre de viață. Care se preocupă de ceea ce avem și mai ales să se știe asta în lumea mare. Fenomenul Lucy Castle, englezoaica venită în România pentru a-și pregăti teza de doctorat în etnomuzicologie, cu care a făcut duet la vioară și în România, și în Anglia, îi aparține. O mare izbândă! Nu uit că din curtea lui din Hoteni, cu câțiva ani în urmă, a pornit la semnalul Sânzianei Pop (Formula As) renașterea jocului din Maramureș. A fost o scânteie. Nu mai știu dacă luminează pe undeva. A fost marca Ioan Pop. În satul lui am cunoscut oameni de mare valoare pentru puterea muzicii, cum au fost celebrul Șerban Lupu, ori Speranța Rădulescu. Cum spuneam la început, el a colindat lumea cu horile. Harul lui nu a fost tulburat. Nu-ți va vorbi în termeni prețioși despre convingerile întru cântec maramureșean. Dar poți înțelege din spusele lui, bine articulate, că și-a văzut în lumea asta de drumul lui.
A simțit că ceva se ruinează în jur. Chipul banului pune măști de diavol. A simțit repede cum este trădat folclorul cel adevărat. S-au făcut facultăți să demonstreze (aiurea!) că vremurile bătrâne cu cântecele lor nu mai au rost pe lumea asta. Ioan, cred că și-a spus, că ăștia, mulți la număr, vorbesc așa ca să nu tacă. Nu s-a luat după ei. Și-a văzut și își vede de drum. Acum îi dau și împărații dreptate. Îmi spunea cândva în șatra casei din Hoteni că soliștii din Maramureș iau melodii vechi, le pun ei cuvinte năzuroase, le adaugă puțin ruj și duc adevărul cântecului vechi pe apa sâmbetei. Da, folclorul autentic, îmi spunea, nu are protecție prin copyright. Ioan Pop, pe partea lui, îl cam salvează de unul singur. Ca să vă lămuresc că nu-i o poveste de admirație locală a mea, îl aduc ca argument pe regizorul Mihai Măniuțiu, care a invitat „Grupul Iza”, pluralul lui Ioan Pop, să facă fondul muzical al câtorva spectacole cu mare audiență în țară și în străinătate.
Am văzut „Nunta”, pe tema Genezei biblice, apoi „Electra”, în care regizorul a aflat (dovedit artistic) că între horile din Maramureș și tragedia greacă ar putea fi o sublimă apropiere culturală. Muzica maramureșeană a „Grupului Iza” subliniază stările fundamentale ale sufletului uman: bucuria, tristețea, jalea. Nu uit nici „O vară fierbinte pe Iza”, un spectacol despre dragoste, nebunie și moarte, inspirat din muzica „Grupului Iza”. Ioan s-a născut în 1956, în Poienile Izei – adică Poienile Glodului – unde a avut parte de o viață trăită, nu închipuită. Duminică, 30 august, rotunjește 70 de ani. Și mai umblă prin lume cu Anuța Pop, Ioachim Făt, Grigore Chira și Voichița Tepei. Adică „Grupul Iza”. Cu amintirea lui Paganini (Ionu lui Grigore) și a meșterului de lemn și de proverbe Pătru Pupăză.
Astăzi îi spun lui Ioan o mulțumire de viață și de lume. Că mult bine ai făcut la lume! Și mai faci. Să-ți auzi vorbe bune. Și o reverență pentru respectul cântecului în care ne-am născut. Astăzi de dragul tău, Ioane, voi hori singur. Și din târnațul din satul meu, voi îmbrăca cu privirea Casa horilor din Hoteni.
La mulți ani!
