S-a filmat în timp ce lovea un câine

0
6

Ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini care surprind un bărbat în timp ce ar exercita acte de violență asupra unui exemplar canin, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat cercetări în vederea identificării persoanei responsabile de comiterea faptei și lămuririi situației de fapt.
La data de 27 august, polițiștii au identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un tânăr de 26 de ani, din Sighetu Marmației. Din cercetări a reieșit că, în urmă cu câteva luni, acesta ar fi provocat suferințe fizice unui exemplar canin, exercitând acte de violență asupra lui.
În urma evaluării medicale, nu au fost identificate urme de violență. În cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au constatat, de asemenea, că tânărul este proprietarul altor trei exemplare canine nesterilizate și nevaccinate antirabic, astfel că acesta a fost sancționat contravențional.
De asemenea, la data de 28 iulie 2026, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației au oprit pentru control, pe strada Crișan din localitate un autoturism, la volanul căruia se afla tânărul de 26 de ani, iar din verificări a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Vă reamintim faptul că și la data de 24 iunie a.c., în jurul orei 20.50, același tânăr a fost surprins de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gheorghe Șincai din municipiu.
Polițiștii au întocmit dosar penal atât pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 205 din 2004 privind protecția animalelor pentru cruzimi față de exemplarul canin, cât și pentru nerespectarea prevederilor care reglementează regimul circulației pe drumurile publice pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.