Marile șantiere ale orașului Baia Mare se apropie de finalizare

0
3

Autoritatea locală a municipiului a fost iar în teren, pe marile șantiere ale orașului, pentru a verifica stadiul lor. Și concluzia generală a fost că multe dintre acestea se apropie de finalizare în această toamnă.
”Am mai spus că vă țin la curent cu noutăți de pe fiecare șantier în parte. Am fost, așadar, din nou, pe teren pentru a vedea exact cum evoluează lucrările și ce urmează în perioada imediat următoare”, a spus Doru Dăncuș, edilul Băii Mari.
Astfel, la Podul Unirii urmează turnarea plăcii de suprabetonare. Se vor turna, totodată, grinzile de rezemare și plăcile de racordare pentru accesul pe pod. La Bulevardul Independenței: se toarnă straturile de anrobat și binder pe partea dreaptă, de la Podul Republicii până la intersecția cu strada Marinescu. Pe Bulevardul Decebal urmează turnarea straturilor de anrobat și binder pe partea dreaptă, în zona VIVO, pe sectorul Independenței – Victoriei. Pe Victoriei – tronson Aral – Pronto: au fost asfaltate drumurile laterale; se închid trotuarele, pistele pentru biciclete, bordurile, pavajele și stațiile de autobuz; începe așternerea stratului de uzură pe tronsonul Aral – Pod; se așterne stratul de binder pe tronsonul Berăriei – Liliacului; se ridică la cota stratului de uzură capacele și gurile de scurgere. Pe Victoriei – tronson Pronto – zona VIVO inclusiv: se montează bordurile carosabile; se lucrează la trotuare, piste pentru biciclete și rigole. Pe Bulevardul Traian – tronson Gară – Republicii: continuă lucrările la canalizația tehnică; se montează borduri; se lucrează la pistele pentru biciclete și trotuare. În Piața Revoluției s-a început plantarea celor peste 40 de copaci care vor da viață pieței; se amenajează spațiile verzi; se finalizează pavilioanele; se montează mobilierul urban; continuă montarea pavajului în zona Remin și apoi pe trotuarul de pe strada 22 Decembrie. ”Știu și înțeleg că nu e o perioadă tocmai ușoară pentru cei care circulă zilnic prin oraș. Dar mai știu și că nu putem evolua fără a suporta, pentru o perioadă, și disconfort, cu atât mai mult cu cât astăzi construim ceea ce poate ar fi trebuit să avem demult”, a conchis primarul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.