În cadrul deplasării sale la Bruxelles, primarul Băii Mari, Doru Dăncuș, a avut o întâlnire cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, cu care a discutat situația pungilor de sărăcie din municipiu și ce soluții pot fi identificate pentru rezolvarea acestei probleme care trenează de zeci de ani.
”Am discutat deschis despre realitatea acestor așezăminte informale pe care le avem în Baia Mare și pe care noi le cunoaștem foarte bine, precum Pirita sau Craica și în ce măsură am putea primi sprijin din partea Comisiei Europene pentru implementarea unor proiecte care să rezolve cu adevărat această problemă.Pentru Pirita avem deja un proiect, «Pirita Re:Start», care avansează către implementare și care înseamnă amplasarea unui număr de 101 module locative, dintre care 99 pentru cele 77 de familii care locuiesc acolo și două cu funcțiuni comunitare, o spălătorie și o sală multifuncțională. Am mai gândit un sistem fotovoltaic care să reducă costurile cu energia, servicii sociale, educaționale, medicale și de ocupare, prin management de caz, adaptate fiecărei familii. Nu e o soluție permanentă, scopul e ca oamenii să se obișnuiască aici cu condiții cât mai normale de trai, cu șansa de a fi curați, angajați la un loc de muncă, cu șansa copiilor lor de a ieși din acest cerc vicios și, într-un final, integrarea lor în societate”, a declarat Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Din bugetul local însă pot fi suportate doar o parte din cheltuielile necesare pentru aceste măsuri. De aceea, autoritățile publice locale au nevoie de sprijin financiar.
”Noi ne-am putea asuma din bugetul local pregătirea terenului, fundațiile, drumurile de acces și racordurile la utilități, însă pentru realizarea proiectului propriu-zis avem nevoie de fonduri. I-am cerut doamnei Mînzatu sprijin pentru ca în viitorul buget european, 2028-2034, să existe o componentă dedicată incluziunii sociale și locuirii sociale, cu finanțare previzibilă, la care orașele să aibă acces direct, în același proiect, pentru infrastructură, eficiență energetică și servicii. Nu vorbim despre acte de caritate, ci despre oameni care, cu sprijin și o locuință decentă, pot deveni autonomi. Lucru pe care nu eu, ci experții cu rezultate în domeniu o consideră singura soluție reală pentru această problemă”, a concluzionat Doru Dăncuș.






























