Două contracte încetate sau reziliate cu medicii stomatologi

0
86

În primele șase luni din an, la nivelul județului nostru, doi medici stomatologi nu au mai continuat colaborarea contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș. Într-un caz a fost vorba de rezilierea contractului, iar în alt caz de încetarea acestuia.
”Asigurarea serviciilor de medicină dentară în anul 2026 s-a realizat prin prelun-girea celor 109 contracte existente până la data de 31.12.2026, prin acte adiționale încheiate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și prin încheie-rea a 5 contracte noi. În semestrul I al anului 2026, 2 contracte au fost reziliate sau au încetat. La stabilirea valorilor de contract s-au avut în vedere criterii reglementate de cadrul normativ aplicabil, respectiv: gradul profesional al medicilor, localizarea cabinetelor medicale (în mediul urban sau rural), precum și suma orientativă per medic specialist/lună, stabilită la nivel național la valoarea de 6.000 lei/lună. În semestrul I 2026, de serviciile medicale stomatologice au beneficiat și 257 de cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucra-ina, în conformitate cu dispozițiile legale privind accesul la serviciile de sănătate”, a declarat Adrian Mădăras, director general al CAS Maramureș.
Furnizarea acestor servicii a fost asigurată de către 174 de medici stomatologi, structurați în funcție de gradul profesional, după cum urmează: 5 medici primari; 36 de medici specialiști; 133 de medici fără grad profesional.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.