Moş Nicolae a fost darnic şi în acest an, întreptându-şi atenţia şi către 30 de copii de la trei case de tip familial din Sighetu Marmaţiei, care au primit din partea membrilor Kiwanis Maramureş cadouri.
De bucurie şi zâmbete au avut parte şi 40 de copii, tot cu ocazia Moşului Nicolae, de la Şcoala gimnazială şi grădiniţa din cătunul Uloha din comuna Poienile de sub Munte, princhindei la care au ajuns cu cadouri membrii Kiwanis Maramureş.
Totodată, au fost donate jucării, materiale didactice şi îmbrăcăminte la 130 de copii de la Centrul de Educaţie Incluzivă Sighet (Şcoala Specială).
Recent, Kiwanis Maramureş (preşedinte, Adela Ulici) a distribuit către Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei 5 tone de materiale (paturi, mobilier medical, fotolii rulante, consumabile etc.) şi a donat 2 fotolii rulante electrice performante unor persoane cu probleme de sănătate din Sighet şi Ieud.
Pe data de 3 decembrie 2016, s-a încheiat proiectul prin care Kiwanis Maramureş a sărbătorit zilele de naştere a 11 copii dintr-o casă de tip familial din Sighetu Marmaţiei. Fiecare copil a avut parte de un tort aniversar, de cadouri şi bineînţeles de oameni dragi care i-au cântat La Mulţi Ani, o bucurie de nedescris atât pentru fiecare sărbătorit, cât şi pentru voluntarii din Clubul Kiwanis Maramureş.
Membrii din Clubul Kiwanis Maramureş au fost răsplătiţi cu colinde, poezii, zâmbete şi bucuria acestor copii frumoşi, talentaţi şi plini de emoţie. (o.m.)































