Tot căutând prin imperiul internetului noutăți despre istoricul Tessa Dunlop, care le spune britanicilor că „România nu este o poveste despre comunism. Este o poveste despre identitate, cultură și memorie”, am aflat că în Anglia a apărut revista GRAIUL. Am tresărit și am văzut că pe coperta unui număr este chiar fotografia ei, iar în revistă un interviu cu Tessa despre România. Și m-am întrebat de unul singur: ce-i cu revista GRAIUL în Anglia? Că imediat m-am gândit la ziarul nostru și la un cotidian din județul vecin, Sălaj. Și o să vedeți că revista românească GRAIUL, din Anglia, are o undă de legătură cu titlul ziarelor noastre din Nordul României – „Graiul Maramureșului” și „Graiul Sălajului”. Dar să vă spun ce-am aflat eu despre această revistă în limba română, care apare în Yorkshire, cel mai mare comitat istoric situat în nordul Marii Britanii.
GRAIUL este o voce tipărită, ce adună comunitatea românească ce a ales să existe într-o lume grăbită. Revista este tânără, anul trecut în decembrie a avut lansarea spre public. Redactor-șef este domnul Marian Ardelean, care la cinstirea primului număr a spus: „Sunt postcaster, antreprenor la început de drum, mai presus de orice sunt un om care își dorește să trăiască într-o lume mai bună, unde oamenii trăiesc împreună. Rolul de redactor-șef nu este o funcție, ci o responsabilitate. Aceea de a da spațiu poveștilor spuse corect, cu respect, cu adevăr și cu grijă față de comunitate. Revista electronică este necesară, ușor de citit, mereu la îndemână, dar este fără profunzime. Dar revista tipărită încetinește timpul, o ții în mână, o răsfoiești, o păstrezi.” Marian Ardelean a crezut în visul lui până la capăt, iar viziunea lui a ajuns să adune și să unească atât de mult oamenii. Domnul Mario Păunică, unul dintre fondatori, a spus la acel eveniment: „Lansarea GRAIULUI, ce moment! M-am simțit profund onorat și recunoscător, dar și responsabil, conștient de valoarea acestui moment pentru comunitatea românească din Marea Britanie. Făcând parte dintre fondatori, am trăit satisfacția de a vedea cum o viziune construită cu muncă a prins contur și a devenit un reper pentru românii de business din Regatul Unit.”
Domnul Florin Burescu, partener fondator, aprecia că: „Lansarea revistei GRAIUL a adus un suflu nou și atât de necesar în marea comunitate românească din Marea Britanie. A fost un început încărcat de bucurie, emoție și recunoștință pentru cei care au contribuit la această realizare”. Adina Tulbure socotește că „revista GRAIUL este un mesaj puternic despre cum viețile noastre pot fi schimbate în bine prin credință, dragoste, voință sinceră de a învăța să lucrăm împreună. Început de drum al unei reviste de business în lumea românească din Anglia.” Mai spune domnul Marian Ardelean într-o împrejurare: „Nu știu dacă pot numi jurnalism această revistă, în sensul clasic al cuvântului. Nu este o presă de știri și divertisment. Pentru noi GRAIUL este un mediu, un spațiu în care oamenii se întâlnesc, se ascultă și ajung să se înțeleagă. Este o publicație premium tipărită, care adună poveștile noastre, interviuri, idei de business, exemple de succes și oameni cu viziune. Dăm vizibilitate celor care muncesc, inovează și ridică standardele românilor din UK”.
Am citit în revistă experiența lui Zoltan Peter, plecat dintr-un sat ardelean, care a urcat din stadiul de mulgător de vaci, la cel de Regional Manager. În această calitate a atras în Marea Britanie peste 2000 de români în ultimii zece ani, lucrători în zootehnia britanică. Mai spunea conducătorul publicației în seara lansării ei: „Știu că presa tipărită dispare încet. Știu că oamenii citesc mai mult pe telefon. Dar până seara nu-și mai aduc aminte ce au citit. Tocmai de aceea eu vreau ca GRAIUL să fie și pe hârtie. Nu vreau ca poveștile noastre să trăiască doar câteva ore pe internet. O revistă tipărită nu lasă ca povestea unui om să se piardă, ci are nevoie de un timp să trăiască.”
Felicitări, domnule Marian Ardelean și partenerilor fondatori pentru această oază de limbă română în țara lui William Shakespeare! Mă aveți aliat din partea “Graiului Maramureșului!” Dar să vă spun mica poveste a tresăririi mele când am aflat de GRAIUL românilor din Albion. Când, după întoarcerea vremii, a apărut la Baia Mare cotidianul „Graiul Maramureșului”, serie nouă, și și-a consolidat poziția pe piață, mă sună de la Zalău regretatul meu coleg de facultate Gheorghe Raus. Dorea să înființeze, cu confrații lui, un ziar pentru publicul sălăjean și ar dori să-i zică „Graiul Sălajului’. Și dacă noi, cei din Maramureș, am avea ceva împotriva titlului. Având în vedere că noi am făcut mai devreme botezul titlului. Era o consultare de politețe colegială. Evident, le-am urat drum bun confraților sălăjeni. Când am căutat pe internet noutăți despre GRAIUL românilor din Anglia, l-am văzut pe domnul Ardelean cu un exemplar din „Graiul Sălajului”. Presupun că domnul Marian Ardelean nu este străin de publicația sălăjeană. Nici de cea maramureșeană, cu rădăcini în Maramureșul interbelic.
Drum bun GRAIULUI din Anglia și felicitări din partea colegilor de la „Graiul Maramureșului” cu redacția în Baia Mare. Suntem neamuri de scris în limba română. Curaj GRAIUL Business Magazine, din Anglia! S-auzim numai de bine!



























