Birmania, plaja Ngapali, cea de care am pomenit în treacăt în primul articol despre Myanmar, este clasicul paradis tropical care aşteaptă încă, în liniştea lui primordială, să fie descoperit. Vegetaţia e luxuriantă, lunga plajă e aproape goală, apa Oceanului Indian e călduţă şi limpede tot timpul anului, pe scurt, un loc de care, fără prea mare efort, oricine s-ar putea îndrăgosti la prima vedere. Oliver, spre exemplu. Bucătar expert german, ”chef” de primă clasă, proprietar al pensiunii la care ne-am cazat, Oliver a avut o viaţă atât de plină şi aventuroasă că ar putea fi foarte bine subiectul unui film de mare succes. Născut în îndepărtata Germanie, a învăţat să gătească urmărind-o pe mama lui în bucătărie; de tânăr a pornit prin lume, lucrând ca bucătar, fascinat de posibilitatea de a cunoaşte astfel popoare noi, culturi noi, noi forme de spiritualitate. Ajuns în Birmania, a petrecut două săptămâni într-o mănăstire budistă ca mai apoi să hotărască să-şi înfigă rădăcinile pe pământul ţării pagodelor. Nu era făcut
pentru viaţa de mănăstire, aşa că s-a căsătorit cu o frumoasă traducătoare birmaneză şi din dragostea lor s-a născut un fiu ce moşteneşte de la tatăl său entuziasmul pentru viaţă şi pasiunea pentru bucătărie. Dar povestea nu se sfârşeşte aici. De fapt, abia începe. În timp ce, îmbrăcat într-o costumaţie albă, tipică pentru un chef occidental, Oliver pune în tigaie un crab de dimensiuni impresionante, ne povesteşte partea a doua a filmului vieţii sale. Nu a rămas indiferent la starea de sărăcie în care trăieşte azi majoritatea populaţiei birmaneze şi a vrut să facă ceva pentru locul care i-a umplut inima, i-a dăruit o familie şi bucuria unor asfinţituri cum n-a mai văzut niciunde în peregrinările lui prin lume. A fondat o asociaţie internaţională – ” Myanmar Chefs Association” – formată din experţi bucătari din întreaga lume dispuşi să dea pasiunii lor pentru gătit o dimensiune nouă, aceea a voluntariatului pentru sănătate. S-au născut astfel, în întreaga Birmanie, clinici medicale specializate, mai ales stomatologice, care se implică nu numai în vindecare, ci şi în prevenire şi educaţie sanitară. Extravagantul ”chef” german a mers chiar mai departe. A lansat un apel pentru toţi cei care doresc, în felul în care pot, să ajute Birmania să dezvolte condiţii mai bune de viaţă. La apelul său au răspuns mulţi: arhitecţi, profesori, bărbaţi şi femei care, unii ajunşi la vârsta pensionării, au înţeles că e mult mai important să-şi pună experienţa de o viaţă la îndemâna binelui decât să aştepte, pasivi, la televizorul din sufragerie, clipa trecerii lor din această lume. Şi astfel, pensiunea pe care o
conduce Oliver s-a transformat încet dintr-un loc turistic într-un fel de cuib de idealişti veseli, dar şi într-o serioasă bază logistică pentru organizarea nepreţuitelor opere de voluntariat în cele mai diverse domenii. La etajul superior, deasupra camerei unde stăm noi, e cazat un cuplu de elveţieni: el se numeşte Jacob, e un arhitect pensionar şi îi place să se întoarcă, ori de câte ori are ocazia, la prietenul său Oliver. Contribuţia sa, într-o ţară rurală ca Birmania, unde toţi ştiu să cultive pământul, dar puţini sunt în stare să ridice o construcţie ceva mai elaborată decât o colibă de paie şi bambus, e foarte importantă. Soţia lui Jacob a lucrat ca asistent medical şi psiholog pediatru, iar cunoştinţele ei în aceste domenii sunt şi ele pentru Myanmar un preţios tezaur; pasionată de matematică a conceput până şi un manual pentru elevii de şcoală elementară. Pe lângă cuplul elveţian, la pensiunea lui Oliver l-am cunoscut şi pe un fost director al unui liceu german, şi el în pensie, care a pus la Yangoon bazele deschiderii unor şcoli profesionale pentru tinerii birmanezi. Îl întrebăm ce îl determină să facă de fiecare dată din ţara lui, Germania, de atâţia ani (vreo cincisprezece) călătoria de mii de kilometri până la plaja Ngapali şi el ne răspunde: ”Şcoala, prietenii, vacanţa, liniştea!” Un ideal, am adăuga noi,
pe care îl urmează împreună cu alţii, bucurându-se în acest timp de frumuseţea paradisiacă a locului unde Dumnezeu l-a trimis ca să-şi investească talentul. V-am spus cu plăcere povestea lui Oliver şi a prietenilor lui dintr-un motiv anume; i-am văzut pe toţi atât de spontani şi senini! I-am văzut fericiţi! Să ajuţi pe aproapele tău nu înseamnă să-ţi încarci în spinare o greutate pe care s-o târăşti cu eforturi epuizante, ci mai degrabă să trăieşti cu naturaleţe în iubire şi dăruire. Oaspeţii şi voluntarii de la pensiunea lui Oliver se întâlnesc, vorbesc, fac cu bucurie planuri îndrăzneţe şi în timpul acesta râd, fac plajă, înoată în apele primitoare ale oceanului ştiind că nu sunt singuri pe lume şi, după posibilităţi, făcând ceva pentru cei care sunt în nevoie. Nu sunt nici sfinţi, nici eroi; sunt doar bărbaţi şi femei care au înţeles cât este de important să dai din cât ai primit fără să aştepţi răsplată, ştiind poate, chiar fără să-l fi cunoscut pe părintele Steinhardt, că doar ”dăruind vei dobândi”. (Traducere din limba italiană de Ramona MEDAN BONAFINI)
Claudio BONAFINI
