Poetul şchiop
Cu zîmbetul meu ce azi iubito nu trece
Aştept momentul cînd în braţe te pot strînge –
Ignorînd Lumina, inhalînd întunericul diamantin,
Zîmbesc prin ochii-ţi măslinii ce m-au adormit
Azi-noapte cînd făceam parte din Univers –
Alături de albastrele astre sau de luna plină
Avînd o unică dorinţă –
Să pot zîmbi alături de tine…
Azi sînt o stea
Care prin lumina ei moartă luptă
Un titan îndrăgostit de lumină
Ce a făurit Axis Mundi –
Un poet schiop ce te-a iubit prin moarte
Poate
Poate azi când mă voi trezi
Voi realiza în fine … că ochii mei luminaţi
Nu merită să se revarse pe acest pămînt creat
De Dumnezeu sau făurit de lacrima mea moartă
Rotunjit prin melancolie ori elipsiat de Amor
Nu ştiu de ce m-ai lasat aşa, Doamne, celest
Şi de fiecare pas al meu gol e o moarte
O lacrimă delăsată însetată în deşertăciune
Poate azi mă simt lipsit de titanie
Rupt de tot ce-nseamnă bucurie –
Sînt menit să fiu Icar … poet selenar
Acoperind prin cuget lumina purpurie –
Fiind o stea ce moare în Universul solitar
