Mîine (joi, 25 mai 2017), ora 12, la Monumentul Ostaşului Român, sînt invitate personalităţi civile şi militare ale judeţului Maramureş, reprezentanţi ai autorităţilor, ai partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, cetăţenii judeţului şi ai municipiului Baia Mare, să participe la ceremonia de Ziua Eroilor. Manifestarea va cuprinde salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş, intonarea imnului naţional şi oficierea serviciului religios. Cei care doresc pot depune coroane sau jerbe de flori la Monumentul Ostaşului Român, după încheierea oficială a ceremoniei şi defilarea detaşamentului de onoare. (I.T.)



























