Promoţia 2018 a Facultăţii de Litere a absolvit

0
540

Absolvenţii Facultăţii de Litere a Centrului Universitar Nord, promoţia 2018, au luat parte ieri, 22 mai, la cursul festiv organizat, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, cu prilejul finalizării studiilor de licenţă.

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, locul patru în ţară

După intonarea imnurilor, cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria celor patru studente ale Centrului Universitar Nord Baia Mare decedate săptămâna trecută într-un accident. Ceremonia, moderată de conf. univ. dr. Adrian Paul – prodecan, i-a avut ca invitaţi pe: conf. univ. dr. Mircea Farcaş – decan, conf. univ. dr. Delia Suiogan – prodecan, conf. univ. dr. Ştefan Pomian – director Departament Ştiinţe Socio-Umane, Teologie, Arte, prof. univ. dr. Rodica Ţurcanu – director Departament Filologie şi Studii Culturale, Doru Dăncuş – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. „Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare este în sărbătoare. Dumneavoastră sunteţi a 28-a generaţie de studenţi de la reînfiinţarea în 1990 a Facultăţii de Litere şi a 57-a generaţie de când s-au pus bazele învăţământului superior pedagogic în Baia Mare. Dar tradiţia înaltelor studii merge cu mult în urmă, până în secolul al XVI-lea (…) deci sunt 400 de ani de tradiţie în predarea limbilor străine la Baia Mare. Lucru dovedit prin documente (…) Dumneavoastră, ca absolvenţi ai unei universităţi aflate pe locul patru în ţară, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare, aţi avut şansa de a fi studenţi ai sistemului de învăţământ Bologna (….) care ne oferă marele avantaj ca studiile făcute aici să fie recunoscute şi echivalate automat în Uniunea Europeană”, le-a spus absolvenţilor conf. univ. dr. Mircea Farcaş – decanul Facultăţii de Litere. Anul universitar în curs, conturat de o serie de realizări, a debutat însă cu o mare surpriză. „Facultatea de Litere a obţinut, în cadrul Galei EduManager din octombrie 2017, Diploma de Excelenţă pentru organizarea sesiunii ştiinţifice studenţeşti „Nord – perspective interdisciplinare”, a adăugat conf. univ. pr. Mircea Farcaş.

Conferinţe susţinute de înalte personalităţi

Pe parcursul anului academic, facultatea a organizat şi găzduit conferinţe susţinute de înalte personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, între care trei aparţinând unor membri marcanţi ai Academiei Române. „Prima din această serie a avut loc în octombrie, când academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi, în prezent, preşedinte al Academiei Române, a susţinut conferinţa „Cum s-a făurit România”, urmată de cea a academicianului Răzvan Theodorescu, „Monumentele României în patrimonuiul UNESCO”. Acestor două manifestări s-a alăturat cea a academicianului Ion Pop, prestigios critic literar, poet şi prozator, profesor al Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca, care le-a vorbit studenţilor şi cadrelor didactice despre avangarda şi ariergarda literară românească”, a subliniat decanul Facultăţii de Litere. Acestor conferinţe li s-au adăugat încă trei, susţinute de: prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Călin Georgescu şi Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României. Facultatea de Litere a mai găzduit în acest an universitar şi cea de a doua ediţie a sesiunii ştiinţifice studenţeşti „Nord”, reunind 201 participanţi. Conf. univ. dr. Mircea Farcaş le-a vorbit celor prezenţi şi despre un important proiect european derulat la Facultatea de Litere, „Impuls”, care se adresează studenţilor din anul I cu scopul integrării lor în mediul universitar. Mai mult, la sfârşitul lunii iunie, Facultatea de Litere va găzdui Congresul Atlasului Limbilor Romanice. Nu în ultimul rând, celor de faţă li s-a reamintit faptul că studiile de licenţă şi masterat din cadrul Facultăţii de Litere pot fi completate la cel mai înalte nivel prin Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umaniste care funcţionează pe două paliere, filologie şi filosofie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.