O activitate este eficientă atunci când rezultatele obţinute sunt superioare eforturilor făcute. În analizele economice, eficienţa se exprimă prin indicatori specifici: eficacitate, randament, productivitate, rentabilitate. Gestionarii activităţilor economice, dar şi cei ai bugetelor publice îşi propun să obţină rezultate cât mai bune la un anumit nivel al consumului de resurse disponibile. Unii chiar reuşesc!
• dezideratul eficienţei şi prăpastia dintre cuvinte şi fapte
În economia reală, eficienţa se impune de la sine: nicio afacere nu rezistă pe piaţă dacă nu este eficientă. În ceea ce priveşte administrarea banului public, lucrurile stau puţin diferit, deşi n-ar trebui. Eficienţa este clamată în luările de cuvânt ale guvernanţilor şi edililor, indiferent de culoarea politică în care s-au vopsit, fiind invocată în toate fundamentările făcute la Legea bugetului. Mai mult, ni se comunică faptul că este imperativă. Atât! Gestionarii de bugete ne transmit că pentru ei eficienţa înseamnă mult (Totul, tovarăşi), o condiţie cheie, un deziderat, o preocupare fundamentală, iar stoparea acţiunilor în care se risipeşte banul public reprezintă o prioritate… Bla, bla, bla! Între vorbe şi fapte, mare-i prăpastia!
• modelul norvegian şi cel… mioritic
România are parte de un buget mic faţă de alte ţări europene, dar reclamă nevoi multe şi foarte scumpe. Procesul de administrare bugetară se manifestă cu o meteahnă ciudată: dacă sunt bani în vistieria ţării, musai trebuie cheltuiţi. Cum? Mai contează?! Pentru unii, da! Norvegia, un stat social-democrat în adevăratul sens al termenului, îşi ghidează politica economică şi socială după un principiu fundamental: prezumţia responsabilităţii statului pentru bunăstarea cetăţeanului. Nicio deosebire dintre teza norvegiană şi cea românească, de stânga. Ba da, este una: la ei se respectă, la noi doar se zice! Chiar dacă bugetul Norvegiei este excedentar, alocarea banilor publici se face numai atunci când un proiect care solicită finanţare îndeplineşte criteriul de eficienţă. Chiar dacă banii le prisosesc, ei îşi respectă principiul!
• ce scumpi sunt banii publici…
Banii publici sunt mai scumpi decât cei din economia reală! Pentru colectarea lor în trezoreria statului se fac şi cheltuieli cu administrarea fiscală, şi nu puţine. Un motiv în plus pentru a aşeza eficienţa pe fundamente de prioritate. Cum se face, însă, că banii pe care-i plăteşte statul pe achiziţia de lucrări, bunuri sau servicii sunt mai scumpi faţă de media pieţei? De ce un kilogram de cuie costă de 10 ori mai mult pentru firmele statului? Ca să nu mai spunem că o mare parte dintre lucrările făcute de instituţiile statului sunt de mântuială, de o calitate îndoielnică, motiv pentru care vor trebui refăcute pe alţi bani publici. Un lucru mai grav este acela că lucrările publice nu generează efecte colaterale, benefice pentru societate, pentru mediul economic. O fi vorba despre irosirea banului public?!
• kilometri de şosea, mai puţini decât cei de cheltuieli
Ne plângem pe bună dreptate de lipsa, dar şi de calitatea îndoielnică a infrastructurii rutiere. Se motivează de către guvernanţi că banii nu sunt suficienţi pentru investiţii, că licitaţiile trenează, că exproprierile blochează sau că studiile de pre şi fezabilitate sunt expirate etc. De ce nu se întreabă cineva, poate o „comiţie” parlamentară, unde s-au dus miliardele de lei consumate în infrastructură, în ultimii 10 ani? Nu-i greu de făcut nişte socoteli simple. Este nevoie numai de tabla adunării, nu sunt necesare operaţiuni cu logaritmi. Comparând consumurile cu întreţinerea şi repararea unui kilometru de şosea (îngustă) făcută în 5 ani, se va constata că sunt mai mari decât cele solicitate pentru construirea unui kilometru de şosea rapidă. Câtă eficienţă!
• drum bun, bani publici!
Pe drumurile patriei se fac tot felul de lucrări care încurcă şi blochează circulaţia, şi aşa sufocantă, întrebându-ne dacă nu cumva ne aflăm în Sri Lanka?! Se lucrează cu abnegaţie (sic!) numai în zilele aglomerate şi la ore de vârf. Mai că i-am putea bănui de intenţie pe „dirijorii” lucrărilor că şi-au propus să agite spiritele încinse! Se lucrează anapoda, alandala şi de mântuială: întâi se asfaltează frumos, se pun bordurile, se fac marcajele, ce mai, drum bun! Situaţia nu ţine prea mult, urmează o nouă etapă: se fac şanţuri pe drumul proaspăt asfaltat, pentru realizarea canalizării care musai trebuie să treacă pe o bandă de circulaţie, după care se cârpeşte asfaltul. Nu trece mult timp şi vin cei de la gaze sau electricitate: sparg, cârpesc. Acolo unde s-a intervenit cu reparaţii se pot organiza cu succes întreceri off road. Este şi asta o idee! Avem bani, de ce să nu-i cheltuim?!
Principiul de eficienţă poate fi activ numai în condiţiile în care se lucrează în baza unui mecanism de planificare, organizare şi coordonare în acţiuni. Pentru o astfel de operaţiune este nevoie de oameni pricepuţi, aşezaţi, capabili de a face socoteli şi analize înaintea demarării lucrărilor. Altminteri ne putem mira, ca tâmplarul: de trei ori am tăiat şi tot scurt a rămas!
Conf. univ. dr. ec. Vasile BÎRLE
Pentru mai multe analize marca Prodatacons, urmăriţi paginile economice ale cotidianului „Graiul Maramureşului”, accesaţi http://www.prodatacons.ro sau vizitaţi pagina oficială de Facebook Prodatacons.
