Astăzi, 12 septembrie, în cadrul festivalului cultural şi de divertisment al comunităţii maghiare din Baia Mare, Foter Fesztival, are loc, de la ora 15, la Colonello, întâlnire şi talk show cu ultimii absolvenţi ai Şcolii Civile de Fete. Moderator: Kovacs Richard. De la ora 16,30, pe strada Vasile Lucaciu 1, se vor sărbători 130 de ani de naşterea scriitorului maghiar băimărean Tersanszky Jozsi Jeno. De asemenea, se va inaugura placa memorială la Casa Platthy şi va avea loc o expoziţie comemorativă la Casa Bay. Tot astăzi, Teatrul Municipal Baia Mare, găzduieşte, de la ora 17,30, un concert susţinut de formaţiile Misztral şi Servet. De la ora 20, pe Podul Viilor 9, se va derula un talk show cu scriitorul şi poetul Demeny Peter despre literatura transilvăneană contemporană. Moderator: Karsay Magdolna.




























