În perioada 23-24 octombrie, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR a organizat o acţiune, la nivel naţional, pentru prevenirea şi reducerea numărului accidentelor de circulaţie ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată.
În cadrul acţiunii, au fost aplicate 4.829 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 803 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 3.930 pentru alte abateri prevăzute de legislaţia rutieră.
Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 463 permise de conducere, dintre care 105 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 68 pentru depăşiri neregulamentare în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
De asemenea, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare, au fost reţinute 122 de certificate de înmatriculare, fiind constatate alte 51 de infracţiuni pentru încălcarea normelor rutiere.




























