Am aşteptat cu bucurie cea mai profundă sărbătoare de peste an a românilor, Crăciunul, care ne vesteşte Naşterea Pruncului Iisus. Ca în fiecare an, ne-am pregătit sufletele, dar şi casa, pentru a-i primi pe micii colindători. Aveam dubii câţi coci să coacem pentru Ajunul Crăciunului, atunci când umblă copiii Lucăceştiului. Până la urmă, ne-am hotărât, împreună cu soţia mea Ana, învăţătoare în satul Lucăceşti, şi a făcut un mic calcul, la 100 de cocuţi. Raţionamentul era bun şi prin prisma faptului că locuim în centrul satului, în apropierea bisericii, grădiniţei şi a intersecţiei cu uliţele Beci şi Ulicioară. De cum va fi vremea nu eram siguri, dar spre înserat bunul Dumnezeu a oprit ploaia şi vremea s-a îmbunătăţit.
În seara zilei de 24 decembrie, în jurul orei 18, s-au auzit primele glasuri cristaline de copii la noi în casă. Au colindat atâta de frumos! Băieţii au venit cu Steaua, iar fetele au venit să ne vestească marea minune a lui Dumnezeu din peştera Bethleem şi au fost răsplătiţi cu coci, fructe, prăjituri şi bani. Am lăsat poarta deschisă până la ora 22, timp în care s-au perindat 65 de copii. Unora li s-au părut că au fost mulţi colindători, dar nouă ni s-au părut puţini. Îmi amintesc, eram copil de 6-7 ani, că mama Anica împreună cu bunica Iuliana coceau în cuptor în jur de 150 de cocuţi, dar tata Aurel, prevăzător, avea pregătită şi o ladă cu mere, în caz că nu ajungeau cocii. La unii consăteni (şi mă refer la cei care stau mai departe de drumul principal), au fost şi mai puţini colindători, în jur de 30, şi acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi, nu doar pe noi, învăţătorii (în ziua de azi, trebuie să aduni elevi din trei sate pentru o clasă cum cere MEN şi Legea educaţiei).
La oraş e şi mai rău, e foarte bine dacă-ţi intră în casă 10 colindători!
Mi se pare inspirat cuvântul Preafericitului Daniel, în Pastorala de Crăciun, despre situaţia satului românesc: „De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toţi să devenim colindători, martori şi vestitori ai venirii lui Hristos-Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace și bucurie, mântuire și viaţă eternă! În acest sens, privind cu speranţă, dar și responsabilitate, spre viitor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate. Totodată, este necesară cunoașterea situației precare și incerte în care se află astăzi satul românesc și locuitorii lui, deși este spațiul în care s-au format multe dintre valorile spirituale, culturale și identitare transmise până la noi. Situația dramatică a satului românesc de astăzi este percepută în mod acut și de Biserică, deoarece preoțimea ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrânește rapid satul românesc, scade numărul botezurilor și al cununiilor, în timp ce crește numărul deceselor, al înmormântărilor, iar oamenii devin tot mai săraci și mai singuri. Satele românești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale a acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferența. Când lăsăm să se desfigureze, să se degradeze și să se pustiască satele noastre, ale moșilor și strămoșilor noștri, care au avut vocația să ne crească, să ne ocrotească și să ne pregătească pentru viață, este evident că ne aflăm noi înșine în starea de autodemolare spirituală, indiferent de explicații și motivații de moment. Este mult de lucru astăzi, atât pentru a ajuta satele noastre, martorele tăcute ale istoriei bimilenare a poporului român, cât și pentru a reînvia și a cultiva în sufletele noastre dorința de a păstra și a transmite generațiilor viitoare această moștenire sfântă, pentru a nu ne prăbuși interior ca popor, fără Istorie și fără Veşnicie”.
Ar mai fi o singură problemă, dacă acest strigăt al nostru va fi auzit şi de politicieni, de guvernanţi, europarlamentari şi de preşedintele României, care mai mult se ceartă în loc să caute soluţii (legi bune) pentru a-i aduce înapoi pe tinerii plecaţi, să aibă grijă de avuţia ţării, să ofere o şansă şi tinerilor rămaşi acasă prin oferirea de locuri de muncă stabile şi salariu decent. Mă opresc aici, căci nu doresc să ies din spiritul acestei Sfinte sărbători a lumii întregi!
Prof. Gelu DRAGOŞ
