• 100 infracțiuni, 326 sancțiuni contravenționale, 21 șoferi fără permis de conducere •
Polițiștii maramureșeni au acționat de Crăciun și în zilele premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului pentru siguranța comunității. În cinci zile, au fost constatate peste 100 infracțiuni, au fost aplicate 326 sancțiuni contravenționale, iar 21 șoferi au rămas temporar fără permis de conducere.
În perioada 22-26 decembrie, polițiștii au acționat zilnic pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Structurile de poliție au intervenit la 287 de evenimente la care au fost solicitați sau pentru a menține ordinea publică. În urma activităților desfășurate, au fost constatate 105 infracțiuni, cele mai multe contra patrimoniului. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 326 de sancțiuni contravenționale. 227 de contravenții au fost aplicate pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Valoarea amenzilor aplicate a depășit 110.000 lei. 21 de conducători auto, care au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, s-au ales cu permisele de conducere reținute, iar în patru cazuri s-a dispus reținerea certificatelor de înmatriculare. Activitățile au fost desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice. Polițiștii vor acționa în continuare pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care pot afecta liniștea comunității. Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, polițiștii recomandă șoferilor să nu se pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să-și echipeze autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă și să respecte semnificația indicatoarelor și îndrumările polițiștilor rutieri!



























