Ioan Pop Vereta este un artist vizual complet și complex. Iar anul 2026 – și an al aniversării de 700 de ani a Sighetului – este un an cu un succes deosebit pentru el. A fost onorat cu Premiul Artistul Anului 2026 pentru întreaga carieră de către Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Baia Mare.
Cu o biografie impresionantă, absolvent în anul 1987 al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, secția sculptură, născut la Săpânța (1964), dar stabilit de zeci de ani la Sighet, Ioan Pop Vereta a fost invitat și a participat cu lucrări la numeroase expoziții de grup în zeci de orașe din țară, dar și în străinătate (anul acesta a fost prezent în Italia și Belgia), expoziții personale (Sighet, Sângeorz Băi, Alba Iulia, Iași, Baia Mare, Iași – 2026), simpozioane și tabere de sculptură. Și, să nu uităm de lucrările de for public de la Bârsana și Giulești – Maramureș.
În doar câteva propoziții nu știu cât am reușit să devoalez puternica personalitate a artistului care ne-a bucurat și surprins plăcut cu vernisajul expoziției „Obsesii” de la Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Sighet, joi, 27 august 2026. Lucrările lui trebuie văzute și „descifrate”, iar timp ar fi, „Obsesiile” sunt la dispoziția publicului până în luna octombrie a.c.
Vernisajul „Obsesiilor” a fost și o întâlnire cu oficialitățile Sighetului, Vasile Moldovan (primarul Sighetului) și Krisztofer Orosz (viceprimarul Sighetului), artistului fiindu-i decernată și placheta aniversară Sighet700. Gazda întâlnirii, protopopul Sighetului, Dan Ioan Sidău, și prietenii lui Ioan Pop Vereta (Marcel Stanciu, Ioan Ardeleanu-Pruncu, Ion Petrovai, I. Mariș) au avut intervenții care au evidențiat importanța evenimentului într-un an aniversar al orașului nostru.
Lucrările lui Ioan Pop Vereta impresionează prin forța materialului (andezit, tuf vulcanic, lemn etc) și prin formele lor sobre, puternic geometrizate. Sculpturile nu urmăresc reproducerea fidelă a realității, ci transformarea ei într-un limbaj abstract și simbolic. „Materia primă” este lăsată să-și păstreze într-o anumită măsură caracterul natural, iar urmele prelucrării devin parte din expresivitatea lucrării. Lucrările de dimensiuni mari, verticale sau orizontale, sugerează stabilitate, dar și o anumită fragilitate interioară. Contrastul dintre suprafețele netede și zonele aspre creează o tensiune vizuală care atrage privirea.
Golurile și deschiderile (lucarne) dintre volume au un rol important, deoarece permit luminii să pătrundă și creează impresia unor spații ascunse. Aceste deschideri pot fi interpretate ca treceri între exterior și interior, între trecut și prezent, între materia concretă și lumea ideilor (obsesiilor).
Textura unor lucrări amintește de o materie erodată de timp, ceea ce introduce tema trecerii și a transformării, iar în alte lucrări, formele alungite și suprapuse creează o impresie de mișcare și de ascensiune. Compoziția pare să echilibreze greutatea materialului prin direcții dinamice, orientate în mai multe sensuri, sculptura nu mai este doar un obiect static, ci devine o construcție care solicită privitorul să o descopere din diferite unghiuri.
Culorile sobre ale lucrărilor de andezit accentuează caracterul meditativ și grav al compozițiilor. Se simte o preocupare pentru esențializare, deoarece artistul renunță la detaliile inutile și concentrează exprimarea în VRT (Volum, Ritm și Textură – VeReTa). Lucrările transmit astfel o impresie de permanență, dar și de trecere a timpului asupra materiei.
În ansamblu, sculpturile lui Ioan Pop Vereta propun un dialog între forța brută și sensibilitatea intervenției umane. Valoarea lor stă tocmai în capacitatea de a transforma materia grea și aparent rigidă într-un spațiu al reflecției, al misterului și al imaginației.
Numeroasele „Treceri”, „Geneza”, „Cuib-urile” etc. pot fi „citite” ca o imagine a începutului, a formării și a transformării materiei. Titlurile trimit astfel la ideea de origine, lucrările par să păstreze ceva din memoria unei forme primordiale, originare.
Desenele/ picturile inserate strategic pe simeze, cu mesaje criptate și/sau „drip”-tate subtil, dar într-o relație echilibrată între suprafață/ suprafețe și compoziție/cromatică, emanând chiar poezie, completează o expoziție a „obsesiilor” benefice unui concept artistic durabil.
Artistul valorifică într-un mod inedit „tarele” timpului și ale naturii, transformându-le într-un limbaj sculptural care oscilează între arhaic, simbolic și contemporan.
„Trecător” prin expoziția lui Ioan Pop-Vereta, nu pot să nu constat – în pofida unor pesimiști de conjunctură – că totuși… există o școală sigheteană de pictură!
Felicitări, Ioan POP-VERETA!
Ion Mariș
