Observăm cum de-a lungul anilor ni s-au sugerat anumite branduri de Maramureș, ca și cum ele ar fi reale, omniprezente, dar mai ales reprezentative. Vorbe goale de genul „Civilizația Lemnului” or fi avut substanță în Maramureșul secolului 18, dar nu acum. Cu casele roz cu porți din țeghe de inox. Și ne-am gândit… cum ar fi să fim sinceri, măcar noi cu noi? Așa… ca de circuit închis? Cum ar fi să arătăm adevăratele branduri de Maramureș și ce-ar merita să intre pe stema noastră de județ?
Salutăm înainte de toate stema oficială. Au muncit oameni la ea și respectăm asta. Atâta că e idealistă și puțin spre deloc realistă. Să vedem… Capul de zimbru. Ultimul zimbru a fost împușcat în Maramureș în 1852. Orice încercare, recentă sau nu, de readucere, a fost sortită eșecului, mai ales după 1990, când s-au scos din vaselină armele găsite de bunici pe liniile frontului și ascunse bine. Da, știm, Dragoș/zimbrul. Descălecătorul în Moldova a plecat și nu s-a mai întors, a decedat în 1354, lăsând însă în urmă o dinastie de nobili, unii Drăgoșești, alții Dragffy, după cine a scris istoria. Continuăm enumerarea simbolurilor de pe stema Maramureșului. Capra neagră. Prezentă doar la Borșa, din ce în ce mai rară. În 1854 se scria de existența caprei aici. Caprele negre au dispărut din Munții Rodnei, în jurul anului 1924, spune o variantă, alta, mai patriotică, că ar fi fost văzute câteva în 1934. Armele și stânele au adus populația de capre negre spre zero, astfel că în anii 1961-1970 a început repopularea, cu exemplare aduse din Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraș și Retezat. Au venit apoi anii 90 ai secolului XX, când era cât pe ce să dispară iar. Mina de pe stemă. Da, un simbol real al Maramureșului, chiar dacă e mai cu seamă al Maramureșului de sud, de dincoace de Gutâi. Apoi, brazii. Da, or fi fost și ei. În fine, biserica de lemn. Doar că la timpul prezent și la modul real, bisericile de lemn azi stau închise, uitate, inclusiv cele UNESCO, la umbra unor biserici noi, de zid, cu încălzire prin pardoseală. Uitate, unele nu mai au parte nici măcar de o slujbă pe an, la hram. Sunt aici, sunt mândre, doar că nu mai sunt vii.
Cum ar fi să trecem în revistă noile branduri, noile simboluri ale Maramureșului? Cele palpabile. Am cerut intenționat, asumându-ne, cu teamă de enormități, sprijinul Inteligenței Artificiale. L-am întrebat pe AI ce e reprezentativ pentru Maramureș. Și am amestecat cu ce știm noi că este. Apoi, i-am cerut să facă el, A.I.-ul, o stemă a Maramureșului de rit nou. Păi să vedem…
La cererea noastră, a pus securea tăietorului de lemne. Și târnăcopul minerului. A avut inspirația sau umorul de a le încrucișa. În genul secerii cu ciocanul de inspirație comunistă. A pus Ursul, nu capra neagră, nu zimbrul. Bine ales! E omniprezent deja, din Poienile de sub Munte în Ferneziu, de la Copalnic la Băiuț. Iar ursului nostru îi lipsește semiluna, care chiar nu știm ce căuta la zimbru, numai de n-o fi de la bătăile ce le-am tot căpătat de la tătari… A.I. a pus și brazii doar că s-a apropiat de realitate… i-a pus tăiați, la sugestia noastră. În fine, a considerat că nu biserica, ci poarta maramureșeană ar fi mai reprezentativă, ea cuprinzând o mulțime de simboluri străvechi, creștine și precreștine, de la funie și dinți de lup la soare, lună, cruce etc. Și da, i-am sugerat să nu uite de horinca noastră ce ne-a dus faima, ce e și băutură, și aliment, și salată pentru unii, când nu e făcută exclusiv din zahăr. Cu scuzele de rigoare celor ce au lucrat serios și dedicat la stema județului, noi am lucrat mai puțin serios. Dar foarte sincer. Și la fel de dedicat.
