Patru cetăţeni străini, ascunşi printre frigidere

0
72

În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion marca Iveco, înmatriculat în Turcia, cetăţeanul turc E.E., în vârstă de 54 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere din Turcia, pentru o societate comercială din România.
La verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au observat că şnurul de siguranţă al semiremorcii este secţionat şi relipit. De asemenea, la controlul cu aparatura specifică, aceasta a indicat o concentraţie de dioxid de carbon mai mare decât valoarea normală, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului marfă. În urma controlului, printre marfa transportată, au fost descoperite ascunse 4 persoane, de sex masculin, care nu deţineau documente de identitate.
La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetăţeni afgani, un irakian şi un iranian, cu vârste cuprinse între 16 şi 38 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat în semiremorca autocamionului fără ştirea şoferului, într-o parcare din Turcia, cu ajutorul unui cetăţean sirian a cărui identitate nu o cunosc, căruia i-au plătit 500 de euro fiecare.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei cetăţenilor străini, iar conform protocolului româno-bulgar aceştia au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.