Noutăţile PNDR
Vechiul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, care se încheie la finalul acestui an, a ajuns pînă în prezent la un nivel de plată de 89%, target-ul pînă la finalul anului fiind o absorbţie efectivă de peste 90%. Obiectivele PNDR 2014-2020, aflat în derulare...
Prima sesiune anuală a PNDR 2020
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a primit 6.082 de proiecte pentru submăsurile de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, deschise în acest an. Valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile solicitate este de 734 milioane de euro.
2.842 de cereri de finanţare...
Subvenţiile stabilite de APIA
Drepturile de plată stabilite de Centrul Judeţean APIA Maramureş pentru aplicanţii anului 2014 se ridică la suma totală de 55,12 milioane euro, respectiv 244,35 milioane lei, sumă de provine 83,55% din fonduri europene (FEGA şi FEADR) şi 16,45% din bugetul naţional.
În campania de preluare...
Expoziţie de conserve pentru iarnă, la Federaţia APA din Baia Mare
Rodica Băbuţ şi Maria Pinte, membre ale Federaţiei Asociaţiilor Producătorilor Agricoli APA Transilvania din Baia Mare, au organizat, cu ocazia Zilei femeilor din mediul rural şi a Zilei mondiale a alimentaţiei, o expoziţie de conserve pentru iarnă. Doamnele din Clubul Femeilor APA au adus...
Păşunea din Groşi, salvată de prefect!
Miercuri, 28 octombrie 2015, la Curtea de Apel Cluj, a avut loc şedinţa publică în care instanţa s-a pronunţat asupra recursului formulat de Prefectul judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian, împotriva sentinţei civile nr. 2091 din 16.04.2015 a Tribunalului Maramureş. În urma pronunţării, Curtea de...
PNDR 2015 se apropie de final
Sesiunea de primire a proiectelor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală se va încheia vineri, 30 octombrie 2015. Depunerea cererilor de finanţare va fi reluată în 2016.
Evitaţi depunerea proiectului în ultima zi, sistemul online ar putea fi supraaglomerat. Submăsuri: 4.1 ,,Investiţii în exploataţii agricole’’;...
Cei mai buni crescători de ovine din Maramureş
Familia Pop din Seini, premiul I
Duminică, Şomcuta Mare a găzduit expoziţia zootehnică organizată de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine din judeţul Maramureş (preşedinte Gheorghe Buda, viceprimarul oraşului Şomcuta). Treizeci de fermieri (din cei 1.000 de membri asociaţi în ACOC) au adus în expoziţia-concurs...
Subvenţiile pentru apicultori
În perioada 16 octombrie 2014 - 15 octombrie 2015, statul a alocat prin Programul Naţional Apicol suma de 29.711.171,38 lei, pentru: realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor; achiziţionarea de medicamente şi funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa folosite în apicultura...
Expoziţie de Ovine, în Şomcuta Mare
Duminică, 25 octombrie 2015, de la ora 10, pe locul tîrgului din oraşul Şomcuta Mare, va avea loc a IX-a ediţie a Expoziţiei de Ovine, eveniment zootehnic organizat de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Maramureşul, preşedinte Gheorghe BUDA (este şi viceprimar al oraşului...
Fondurile pentru fermele de familie, pe terminate
Valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanţare depuse pînă în prezent pentru sectorul ferme de familie din cadrul Submăsurii 4.1 ,,Investiţii în exploataţii agricole” se apropie de nivelul maxim al valorii publice disponibile pentru această sesiune de depunere, respectiv 20.577.695 euro. Mai este disponibilă...
Maramureşul, locul II la produse tradiţionale
România deţine 480 de produse tradiţionale atestate, cele mai multe regăsindu-se in judeţele Braşov şi Maramureş, a anunţat directorul general în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Viorel Morărescu. „Avem încă zece dosare în lucru. Este foarte important ca aceşti producători să nu facă rabat...
Sprijinul cuplat pentru vaci
Sînt foarte puţini crescătorii de bovine care vor încasa în acest an sprijinul cuplat de 250 de euro pentru fiecare vacă de lapte şi 300 de euro pentru vita de carne!
Numărul animalelor nu ajunge la 300.000 de capete, pentru cît este pregătit bugetul. Există...
Investiţii în exploataţiile pomicole
Statul susţine fermierii care investec bani pentru a-şi înfiinţa plantaţii de pomi şi arbuşti fructiferi, iar în cazul celor care au deja exploataţii pomicole, statul îi ajută pentru dotarea cu utilaje şi echipamente, înfiinţarea, modernizarea şi/sau extinderea unităţilor de procesare, reconversia plantaţiilor existente şi...
Banii, pînă la 1 noiembrie 2015!
Fermierii cer un avans din subvenţia pe suprafaţă, pînă la 1 noiembrie. A fost un an agricol dificil, cererile unice de plată au fost mai greu de întocmit şi termenul s-a prelungit pînă în iulie. Agricultorii speră ca Ministerul Agriculturii să facă eforturi ca...
Fondurile pentru fermele de familie, pe terminate
Valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanţare depuse pînă în prezent pentru sectorul ferme de familie din cadrul Submăsurii 4.1 ,,Investiţii în exploataţii agricole” se apropie de nivelul maxim al valorii publice disponibile pentru această sesiune de depunere, respectiv 20.577.695 euro. Mai este disponibilă...
Minuni ieşite din … pămînt
Trecînd pe Drumul Crucii, adică pe acel drum comunal asfaltat ce leagă Ţara Lăpuşului de cea a Maramureşului istoric, în direcţia de mers spre Botiza, în partea stîngă, pe un zid de piatră, am văzut doi bostani uriaşi, pepeni cum le spun localnicii, aşezaţi...
Preţuri la piaţa ţărănească
Joi, 8 octombrie 2015, pe o vreme mohorîtă, în piaţa ţărănească din oraşul Tîrgu Lăpuş, au venit zeci de agricultori şi comercianţi de legume şi fructe din Ţara Lăpuşului şi de mai departe, care au adus spre vînzare produse de sezon. La intrarea în...
Rechemarea produselor alimentare
De acum înainte, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va publica, pe site-ul ansvsa.ro, informări privind rechemarea produselor alimentare de la consumatori, pe baza notificărilor furnizate de operatorii din industria alimentară.
Este o acţiune de informare în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 178/2002,...
Centrul de reproducţie a animalelor din Tg. Lăpuş, la 50 de ani
Inginerul zootehnist Ioan Băbuţ s-a pensionat după 27 de ani de muncă la Centrul de reproducţie şi selecţie a animalelor din Tîrgu Lăpuş. Stăm de vorbă cu domnia sa: “CRSA a luat fiinţă în anul 1965, iar primul şef a fost ing. Virgil Chifor....
Sancţiuni ITM în silvicultură şi exploatări forestiere
În perioada 21-25 septembrie 2015, a fost organizată o campanie naţională de control privind respectarea prevederilor de sănătate şi securitate în muncă, în domeniile silvicultură şi exploatări forestiere. Având în vedere zonele cu pondere mare în fondul forestier al ţării noastre, au fost stabilite...















































