Asociația Culturală „Sub Stejar” și-a făcut raportul pe 2024
Asociația Culturală „Sub Stejar” oferă un cadru alternativ de expresie artistică și formare pentru copii, adolescenți și comunitatea locală din Țara Lăpușului. „Misiunea noastră este de a crea acces real și constant la cultură, prin proiecte pluridisciplinare adaptate nevoilor actuale ale tinerilor, într-o zonă...
Lucrări pe DN 18, în sfârşit!
Se intervine cu reparaţii şi covor asfaltic pe DN 18, şi chiar dacă nu s-a lucrat pe muntele Hera, e covor nou şi se marchează la Petrova şi la Leordina.
Drumul, de altfel bine făcut iniţial, dădea semne de uzură, dar este principalul fir de...
Ucrainenii noştri sărbătoresc „altfel”
Zilele trecute, în satele ucrainene erau slujbe religioase mai grandioase ca de obicei, cu costume populare specifice, am văzut inclusiv porturile vechi, cu cununi.
De fapt, era Schimbarea la faţă, cunoscut fiind că pe calendarul lor religios, sărbătorile se ţin pe rit vechi. Interesant este...
Compartimentul de Primiri Urgențe, finanțat de Ministerul Sănătății
Veste bună pentru locuitorii din zona Borșa-Vișeu
După vizita ministrului Sănătății la spitalele din Maramureș, apar și primele acțiuni concrete de sprijinire a unităților. Un astfel de exemplu îl avem la Vișeu de Sus, unde Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) va fi finanțat de către...
Copiii au intrat în lumea investigatorilor în tabăra de la Tămăşeşti
În prima zi a taberei, poliţiştii maramureşeni au organizat îndeaproape activităţile pe care le-au desfăşurat împreună cu copiii, fiind vizate transmiterea informaţiilor referitoare la siguranţa rutieră, siguranţa în mediul online şi siguranţa în călătoriile cu trenul.
Sub îndrumarea unui poliţist criminalist, copiii au intrat în...
Sunt șanse să se deschidă circulația pe A7 până la Adjud în acest an
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol susține că, dacă se păstrează ritmul de lucru, sunt șanse reale ca anul acesta să fie deschisă circulația pe A7 cel puțin până la Adjud (50 km).
Cristian Pistol a verificat vineri...
Kafer picnic, la Băiuț
În perioada 22-24 august, în Băiuț se va desfășura cea de-a X-a ediție a întâlnirii. „Evenimentul va aduna posesori de mașini istorice – în special VW Kafer și VW T3, dar și alte modele – veniți din România, Ungaria și Serbia. Mașinile vor fi...
Săsar/Percheziţii la bărbatul care a tras cu pistolul
La data de 20 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au pus în aplicare un mandat...
Vlad Pascu, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai
Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai, a anunțat joi avocatul Adrian Cuculis.
Potrivit Digi24, Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Judecătorii au mai decis să reducă despăgubirile acordate în primă instanță familei uneia...
În Giulești, exercițiu complex de alarmare în caz de incendiu de pădure
Primăria Giulești organizează astăzi, începând cu ora 11, pe raza comunei, un exercițiu de simulare a intervenției în cazul unui incendiu de pădure și vegetație uscată.
Acțiunea este organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș împreună cu Comitetul...
Execuția locuințelor pentru tineri în Nistru, avansată
Lucrările la ansamblul de locuințe din Nistru, destinate tinerilor, continuă într-un ritm susținut. Șantierul se află într-un stadiu avansat de execuție, anunță primăria.
Astfel, în ultima perioadă, au fost realizate etape importante pentru finalizarea proiectului precum: turnarea șapei interioare, pas necesar pentru pregătirea finisajelor; Izolarea...
Undă verde pentru construcția noului parc de peste 3 hectare, în Seini
A avut loc predarea amplasamentului pentru începerea lucrărilor la proiectul „Amenajare spațiu public urban” în Seini. Prin această investiție, din fonduri europene nerambursabile, se va crea un parc pe mai bine de 3 hectare.
„O zi deosebit de importantă pentru dezvoltarea orașului nostru. Am semnat...
311 locuri de muncă disponibile în Maramureș
În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș pune la dispoziția celor interesați 311 locuri de muncă vacante.
Se caută: ajutoare bucătari, ambalatori manuali, bucătari, confecționeri, conducători auto, fasonator mecanic (cherestea), femei de serviciu, lăcătuși mecanici, lucrători comerciali, lucrător gestionar, manipulanți mărfuri,...
Noul pod peste Săsar, instalat!
Veste bună pentru șoferi. Noul pod provizoriu, care îl înlocuiește pe cel prăbușit pe centura ocolitoare a orașului, a fost trecut peste râul Săsar, unind cele două maluri. În circa două săptămâni, constructorul promite că va fi circulabil.
De asemenea, se lucrează intens și la...
Donații pentru renovarea adăpostului de câini
Luna trecută, la Adăpostul public de câini din Baia Mare au fost renovate 7 țarcuri, însă mai este mult până toate cele 40 de țarcuri vor fi gata.
Persoanele care vor să dea o mână de ajutor o pot face donând către Asociația Salvați Animalele:
•...
Zilele comunei Moisei 2025
În zilele de 23 și 24 august, pe terenul de fotbal din Moisei – Livada, se va desfășura a 16-a ediție a Zilelor comunei Moisei. Invitați speciali: Deți Iuga, Banto Dos Santos & Sarah Santos. Participă: Ansamblul Folcloric „Balada” Moisei și Ansamblul „Colibri” Borșa,...
Spitalul din Borşa, la un pas de finanţare pentru reabilitare
În urma vizitei ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, există șanse ca Spitalul de Recuperare Borșa să primească finanțare pentru reabilitarea unității.
În momentul de față însă, urmează o reevaluare a Compartimentului de Primiri Urgențe, care ar putea primi finanțare direct de la minister, după modelul Spitalului...
Reciclare, nu reabilitare de drum național
Aflăm că se va reabilita totuși DN 19, pe raza județului Maramureș, de la Pasul Huta spre Sighetu Marmației.
Doar că nu așa cum credem. Se pare că nu va fi o reabilitare sau modernizare, ci o ”reciclare”. Adică se răzuiește asfaltul, se duce undeva,...
Peste 200 de sindicaliști au protestat în fața Prefecturii Maramureș
Circa 200 de persoane au protestat ieri, în fața prefecturii, împotriva măsurilor de austeritate luate de Guvernul Bolojan. Acțiunea a fost organizată de către Uniunea Județeană a Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR), alături de cartel Alfa, CNSRL Frăția și sindicatul Meridian . Prezenți...
Polițiștii s-au alăturat copiilor în tabăra de vară din Rohia
Recent, la Parohia Ortodoxă Rohia printre jovialitate, entuziasm şi dorinţa de cunoaştere, poliţiştii au desfăşurat o altă activitate pentru creşterea gradului de informare şi prevenţie în rândul copiilor şi părinţilor, privind riscurile asociate violenţei, bullyingului, siguranţei online şi siguranţei rutiere, fiind prezenţi în tabăra...
















































