Sub acest auspiciu s-a desfăşurat ieri şedinţa Comisiei de dialog social a judeţului. Prefectul Anton Rohian şi partenerii săi, sindicalişti, şefi de deconcentrate, reprezentanţi patronali (cam puţini!), s-au cam răţoit unii la alţii. Din fericire, lucrurile nu au scăpat de sub control. Cel mai aprig...

Primăria Municipiului Baia Mare informează că, începînd de sîmbătă, 25 iulie, ora 6, şi pînă duminică, 26 iulie, ora 15, datorită lucrărilor din sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Luminişului şi Electrolizei, se deviază circulaţia autobuzelor de pe liniile 3/11, 40 şi 51 astfel: •...

În Budeşti, Băiuţ şi Cavnic, afinele de pădure s-au copt mai devreme decît de obicei. Aceste fructe de pădure reprezintă o sursă de sănătate, conţin vitaminele A, B1, B2, E, F, PP şi antioxidanţi, stimulează vasele de sînge, îmbunătăţesc circulaţia. Sînt cunoscute ca „insulină...

Pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sînt implicaţi pietoni, poliţiştii rutieri desfăşoară, pînă la sfîrşitul lunii noiembrie a.c., campania de educaţie rutieră intitulată "NU TRECE DINCOLO!" În acest context, miercuri, între orele 7 şi 21, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere...

- conducătorul auto şi o pasageră din maşina acroşată au suferit leziuni corporale - Miercuri, 22 iulie, la ora 19, pe DN 18B, în localitatea Cărbunari a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea a două persoane. La faţa locului, poliţiştii au constatat că...

Poliţiştii maramureşeni desfăşoară activităţi de căutare şi solicită sprijinul cetăţenilor în vederea găsirii unui bărbat reclamat dispărut. BIRICI VIOREL, în vîrstă de 36 de ani, a plecat la data de 15 iulie a.c. de la domiciliul său din Sighetu Marmaţiei şi pînă în prezent nu...

Din informaţiile furnizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş rezultă că, în luna iunie 2015, la bugetul general consolidat al statului s-a încasat suma 111.156.818 lei, mai  mult cu 6.328.400 lei (+6,04%) faţă de luna iunie 2014. În ceea ce priveşte programul de...

Activităţile operatorilor economici implică anumite riscuri pe care le gestionează prin identificarea şi analizarea lor şi apoi prin evaluarea şi ţinerea lor sub control. Succesul ţinerii sub control a riscului depinde de eficacitatea aplicării procesului de management al riscului la diferite niveluri relevante ale...

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României nr. 509/09.07.2015, a fost publicat OMFP nr. 773 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2015 a operatorilor economici şi pentru modificarea unor reglementări contabile. Sistemul de raportare...

Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, s-a aflat, marţi, într-o vizită în judeţul Maramureş. În cadrul Caravanei Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, el a avut o întâlnire cu fermierii la Copalnic Mănăştur, a vizitat casele restaurate din Preluca Nouă, fabrica de procesare a laptelui SC...

La casieria din Sighetu Marmaţiei a SC Vital SA Baia Mare, operatorul unic de apă în zonă, sunt afişate separat tarifele pentru metrul cub de apă potabilă şi metrul cub de apă evacuată în reţeaua de canalizare, la care se adaugă şi TVA. Consumatorul casnic...

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Maramureş are disponibile, în această perioadă, 385 de locuri de muncă, cele mai multe fiind în municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. În ceea ce priveşte calificarea, se caută: agenţi comerciali, asistenţi manager, barmani, bucătari, casieri, confecţioneri,...

Pentru a preveni apariţia unor epidemii, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş îi roagă pe părinţi să-şi ducă de urgenţă copiii cu vîrsta pînă la 14 ani la cabinetele medicilor de familie unde sînt înscrişi, pentru a fi vaccinaţi, gratuit, în cadrul Programului naţional...

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că fondurile de pensii private din România au încălcat normele UE în domeniul concurenţei, aşa cum a constatat Consiliul Concurenţei din România în 2010, în urma unei investigaţii derulate pe aceasă piaţă. Consiliul Concurenţei a...

Dr. Dan CUPŞA, chirurg la spitalul public din Tg. Lăpuş, dar în acelaşi timp şi director al acestei unităţi de sănătate, ne spune: „Am acceptat funcţia de director în sistemul medical lăpuşean cu dorinţa de a propulsa acest spital la cele mai înalte standarde....

Ing. Nicolaie Burzo, primarul comunei Groşii Ţibleşului, ne informează că lucrările la staţia de epurare din localitate s-au finalizat şi că, din această săptămînă, cetăţenii se pot branşa la reţeaua de canalizare. În prealabil, groşenii trebuie să depună o cerere în acest sens la...

- dosare penale pentru conducere cu permisul suspendat şi sub influenţa băuturilor alcoolice - Poliţiştii rutieri au efectuat activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe principalele artere de circulaţie din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma...

Luni, 20 iulie, poliţiştii din Ulmeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, dintr-un imobil, situat pe raza localităţii Vicea, a fost sustrasă suma de 650 lei. Verificările efectuate de poliţişti au dus la identificarea unei minore, de 15 ani, din judeţul Sălaj,...

- s-au constatat tăieri de arbori şi jnepeni, număr mare de cîini la stîne şi maşini de te­ren -   Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, prin Postul Montan de Jandarmi Borşa şi...

În perioada 13-19 iulie, inspectorii antifraudă au efectuat acţiuni de control la 1.209 contribuabili, care îşi desfăşoară activitatea în zone cu risc fiscal. Iată rezultatele:   • au fost aplicate 1.251 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 4.769.984 lei, în mare măsură cu ocazia verificărilor...