Nu știu cum vedeți dumneavoastră această campanie electorală, dar mie mi se pare că a început cu multe emoții, adică scenariile ferme, bine conturate și gândite, au lăsat locul unui sentiment despletit, care s-a prelins peste țară. Și unde se creiona o sobrietate în...

Mai direct, mai voalat, asistăm la o ofensivă împotriva creștinătății, venită din mai multe colțuri ale lumii. Vedem și la noi atitudini anticreștine. Progresiștii introduc concepte voit confuze, pentru a inocula relativismul și libertinajul drept libertate. Cei care cunosc istorie, dar nu numai ei,...

Anul viitor se prevede a fi o perioadă, firesc tensionată, de jos până sus, deoarece alegerile de toate felurile, țintesc mirajul puterii. Iar puterea aduce privilegii, adică bani și influență prin împrejurimi. Dar cea mai mare vânzoleală este, acolo sus, unde se fac alianțele,...
Editorial Graiul Maramureşului

Suntem în Săptămâna Patimilor, chiar pătimind cu o stare interioară, unică în viața noastră. Ba și în viața altora. Că niciodată nu am trăit pe viu, noi, pământenii ultimului veac, reflexul îndurării urcării unei Golgote, povestită în Cărțile Sfinte. Celebrăm Sărbătorile cu ordonanțe militare....
Editorial Graiul Maramureşului

Mă feresc să torn cenușă în textele mele, cum mă feream de șerpi pe o coastă din Valea Mătrăgunii. Nu-i destulă povară pe lume, mai vin și eu să-i sporesc înfățișarea? Mi-am propus să deslușesc felii din partea mai luminată a lumii, pentru a...
Editorial Graiul Maramureşului

Fac parte dintre acei muritori care-și numără zilele săptămânii și după apariția ziarelor și revistelor. Și asta o fac de peste o jumătate de veac. Când eram licean la Sighetul Marmației, așteptam cu emoție ziua de joi, când venea la chioșcul de ziare, din...

Acum, când globalizarea se întinde pe meridianele lumii, cuvintele de străin și străinătate au sensuri noi. O știre venită pe canale europene sugera că fostul președinte american, Donald Trump, a fost partizanul consolidării statelor naționale, conceptul de suveranitate fiind sugerat să se impună, sau...

Pe 4 iunie s-au împlinit 101 ani de la Tratatul de la Trianon. Guvernul României nu a spus o vorbă despre acest document capital pentru destinul nostru ca națiune. Dar sâmbătă, 5 iunie, statuia lui Mihai Viteazul, din Sfântu Gheorghe, a fost vandalizată. Cu...
Editorial Graiul Maramureşului

Printre atâtea emoții pandemice, care ne cutreieră viața cotidiană, m-am refugiat în timp pentru a descrie o întâmplare, dintr-un șir palpitant, petrecută în urmă cu două decenii, pe când mă aflam reporter de front în Bosnia. Misiune, sugerată și ocrotită, de colonelul Augustin Moldovan,...

Astăzi, 16 septembrie, se împlinesc 22 de ani de la săvârșirea din viață a marelui Poet Ioan Alexandru. Cel legat de Maramureșul profund prin credința în Cuvânt, prin locurile lui sacre. De la casele bine întemeiate, la oamenii care sfințesc acest pământ voievodal, cu...

Trăim schimbări majore, democratizarea relaţiilor dintre cetăţeni şi stat şi explozia tehnologiei digitale. Noile produse şi servicii informatice pătrund în cotidian şi schimbă major competiţia de pe piaţa globală. Progresele economice nu se mai opresc, viaţa noastră este cu totul alta şi nimeni nu...
Editorial Graiul Maramureşului

Din ce în ce mai mult, simt cum în dialogul contemporan unele cuvinte își pierd din noblețea pe care o aveau. Se schimbă și lumea cuvintelor. Faimoasele noțiuni, libertate, egalitate, fraternitate, sunt folosite de foarte ori pe dos. Sunt golite de conținut și devin...

După ce vor trece aplauzele, felicitările, mesajele protocolare pentru victoria Maiei Sandu la președinția Republicii Moldova, trebuie să îmbrăcăm cămașa lucidității, să analizăm la rece contextul politic din țară. Mai ales raportul de forțe dintre Președinție și Parlament. Din această ecuație nu poate lipsi...
Editorial Graiul Maramureşului

Provocările contemporane şi efectele negative ale manipulării oamenilor se văd şi la noi, agravarea conflictului dintre societate, sistemul politic şi sistemul economic fiind continuă. Liderii caută alternative, iar principala idee vehiculată este să gîndim problemele la nivel global, ceea ce presupune să avem o...

Mare confuzie în Coaliție, în alcătuirea listelor pentru europarlamentare, multă nehotărâre, care duce la bâlbâială electorală. Până la un punct se pot înțelege oscilațiile, tatonările, încercările de a găsi cei mai buni candidați care să reprezinte România la Bruxelles, oameni care știu ce vorbesc,...

Începe școala după un nou calendar, cu multe surprize și nelămuriri. Și cu afirmații care mă pun pe multe gânduri. O informație repetată de câteva ori pe la buletinele de știri dărâmă orice entuziasm în privința școlii românești. Cică 47% dintre elevi nu știu...

Fiecare campanie electorală, la noi, are și infuzii ezoterice, care sunt folosite de unii candidați, crezând că ajută la câștigarea unui număr de voturi. Ne aducem aminte câtă vâlvă a făcut conceptul flacăra violet în campania pentru Cotroceni a unui candidat. Care a reușit...

Pe lângă pandemia care ne înverșunează viața, a mai căzut pe capul nostru și această încurcată aventură în politica românească actuală. Din care nu pricepem mare lucru. Și cei mai lucizi comentatori sunt cuprinși de îndoieli și întrebări. Că îți vine să povestești despre...
Editorial Graiul Maramureşului

Am șansa de a locui în pridvorul unor prietenii fără zgomot, fără declarații spumoase ori pasiuni fără noroc. Noi, prietenii, ne-am așezat pe linia unei vieți în care ne socotim inventatori de timp. Fiecare cu aventura gîndirii lui. Prietenii mei, înainte de a mă...

După cum v-am promis, mă voi folosi de caietul de reporter pentru a povesti, după două decenii, aventura mea în teatrul de operații din Bosnia. Am ajuns acolo, având garant și gazdă Batalionul românesc, 96 Zenica, condus de colonelul Augustin Moldovan, din Baia Mare....