O umbră de liniște la Split

0
59
Editorial Graiul Maramureşului

Printre atâtea emoții pandemice, care ne cutreieră viața cotidiană, m-am refugiat în timp pentru a descrie o întâmplare, dintr-un șir palpitant, petrecută în urmă cu două decenii, pe când mă aflam reporter de front în Bosnia. Misiune, sugerată și ocrotită, de colonelul Augustin Moldovan, aflat atunci la comanda Batalionului românesc de la Zenica, integrat Forței de stabilizare din Bosnia-Herțegovina, o forță multinațională de menținere a păcii sub comanda NATO. Deci mă aflam în Balcani, la sfârșitul războiului interetnic, care a provocat mari stricăciuni țărilor aflate în conflict, pentru a constata la fața locului cum se regrupează liniștea Europei. Ceea ce auzeam la radio, vedeam la televizor, ori citeam în paginile ziarelor erau știri incitante, dar, vai, le asemănam cu un zbor de pasăre deasupra unui pământ răscolit.
Din ceea ce am văzut cu ochii, am ascultat mărturisirile celor care au trăit nopțile și zilele de groază, am reconstituit esența unui timp tragic. Fenomenele erau labirintice, imprevizibile, cu răni sufletești deschise, pe care le aveau băștinașii. Multe amănunte le știam de la fetele de la popotă, localnice, care au învățat limba română. Deși eram reporter, reprezentând ziarul nostru, doritor de adevăr și limpezime, constatam că ițele erau rău încurcate. Ofițerii români mi-au fost de mare folos în documentarea postbelică. Am recapitulat cu ei etape ale războiului, pe care-l învățaseră pe teren și pe hărți. Erau doritori să-mi arate cât mai multe urme ale unui conflict dureros, ce a dus la o nouă ordine în această parte a Europei. Cu prețul multor vieți omenești.
Pentru a mai schimba decorul bosniac, mi se propune o călătorie la Split, în Croația. Un drum lung, dar extrem de folositor. Din Bosnia-Herțegovina am trecut granița în Croația. Îmi aduc aminte de o scenă cu multe înțelesuri. Înainte de frontieră, la un popas, am gustat ceva militărește. M-a surprins că ofițerii și-au schimbat hainele militare cu straie civile. Sunt lămurit că este mai bine așa, deoarece croații sunt sătui de război și nu vor să vadă armată străină în proaspăta lor țară. Când am trecut civili prin vamă, evident, am prezentat pașapoartele. Se știa cine suntem. Mare interes au manifestat grănicerii față de legitimația internațională de jurnalist, eliberată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, care m-a acreditat în zonă.
Dacă prin munți am traversat o iarnă în toată regula, pe țărmul Adriaticei era primăvară. Eram în luna ianuarie 1999. Da, era primăvară la Split: palmieri, mandarini, măslini, salată verde. Locuri de minune într-o realitate de piatră. Marea părea un pansament cosmic. Am învățat istorie la fața locului. Orașul este cunoscut pentru Palatul lui Dioclețian, vechi de 18 veacuri, și Catedrala cu faimosul Turn cu Clopot. În jur, magazine și piețe aflate pe străzile fostului port. Orașul Split a aparținut o lungă perioadă de Veneția, până ce a căzut sub dominația Austro-Ungariei, în anul 1797. Provincia Dalmația s-a unit cu Croația. Split este o așezare tipic medievală, cu case de piatră, obloane colorate-n verde la ferestre, cu cârciumi pescărești ascunse pe ulicioare pavate cu piatra lustruită de vreme. Turnul cu Clopot este fascinația locului. Înalt de 60 de metri se poate urca, pe trepte interioare, până la vârf. Ceea ce am făcut dimpreună cu ofițerii care mă însoțeau.
Nu a fost ușor de răzbit, dar a meritat. Din vârf se desfășoară sub privire panorama întregului oraș și întinderea mării. La baza Turnului este un sarcofag roman, păzit de un Sfinx, adus de Dioclețian de la Luxor. Parcă Sfinxul avea o lacrimă, un plâns al istoriei, ceea ce m-a îndemnat, mai târziu, să-mi intitulez un volum de versuri „Lacrima Sfinxului.” Însoțitorii mei au fost maiorul Dan Mircea, ofițer cu relații publice, și maiorul Nicolae Drăgănescu, ofițer în Statul Major al Batalionului românesc din Zenica, comandat de colonelul Augustin Moldovan. Cei doi, la întoarcere spre Zenica, mi-au construit un drum prin Mostar, Jablanica, Sarajevo, localități care purtau urmele dezastrului.
Nu uit nici astăzi ruinele Palatului din Sarajevo, care a găzduit, în 1984, Jocurile Olimpice de Iarnă, și trambulina de schi, de pe muntele Igman, distruse la asediul orașului din vremea războiului abia încheiat. Orașul este așezat într-o vale, în inima Munților Dinarici, cu o istorie bogată și sângeroasă. Un oraș care a schimbat destinul Europei în 1914. Vie îmi este ima­ginea gării din Mostar, distrusă de bombe. Aveam sufletul întunecat. Imagini de coșmar. Pustiire. M-am încurajat o zi la Split unde am putut constata că mai era și o umbră de liniște în Balcani.
Mulțumiri, peste vreme, domnilor ofițeri ai Armatei Române!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.