La aniversare. Lecţia lui Augustin Buzura

0
670

Scriitorul, academicianul Augustin Buzura (născut 22 septembrie 1938, Berinţa), este o personalitate iradiantă a scrisului românesc din ultimii cincizeci de ani. A debutat cu un excelent roman existenţialist – Absenţii – modern ca structură epică. Este povestea unui tînăr revoltat din Estul european. Romanul a avut un mare ecou la cititori şi la critica literară, că în scurt timp a fost interzis. De atunci a început bătălia cu cenzura. Lupta pentru fiecare frază, fiecare cuvînt. Atunci a înţeles că răspunzi de fiecare cuvînt scris, că la necaz rămîi singur, ocolit de lume. Cînd s-a hotărît să renunţe la medicină, o profesie care-l pasiona cu adevărat, şi-a asumat riscul de a începe o alta, de la minus zero, cum îmi mărturisea într-un interviu. A scris cu credinţa că romanele lui trebuie să reziste timpului. Dacă un scriitor nu-şi propune asta, nu are rost să-şi piardă vremea şi viaţa chinuind hîrtia. A citit şi a scris cu disperare, cu gîndul de a ajunge din urmă generaţia sa. Să cunoască cele mai mici detalii din lumea înconjurătoare, psihologiile umane, dar şi performanţele ştiute. L-a interesat relaţia omului cu istoria, cu istoria brutală, crudă, dar i-au fost sub observaţie ce-i care-i ignoră lecţiile. Augustin Buzura are sentimentul că de la debut pînă astăzi scrie la aceeaşi carte. În ierarhia lui afectivă, romanul Feţele tăcerii este un foarte important capitol al ei. Mi-a povestit în mai multe rînduri documentarea, riscantă, într-un moment cînd despre partizanii din Munţii Apuseni nu era voie nici să gîndeşti. Dar să vorbeşti ori să scrii. A izbutit.
Romanul publicat în 1974 este o mărturie că nu toţi au fost ticăloşi, cum se strigă azi de cei ce atunci au tăcut. Cu un prilej l-am întrebat: De ce scrieţi, domnule Buzura? Mi-a răspuns: „Scriu pentru că numai aşa simt că exist, scriu să trăiesc, scriu să îmi amîn moartea, scriu să le ofer ceva nou şi adevărat celorlalţi, scriu să mă pun în acord cu înzestrarea ce mi-a fost dată.” Romanele lui Augustin Buzura publicate înainte de 1989 au fost adevărate lecţii de morală, de istorie imediată, de viaţă şi de moarte într-un timp cu multe pierzanii. Nu a uitat nici drama intelectualului din acea perioadă (Refugii). După Decembrie 1989 a socotit că este potrivit să se implice în viaţa culturală. A înfiinţat şi a condus Fundaţia Culturală Română, prin care a impus cultura noastră în spaţiul european şi nu numai. Atunci a susţinut celebrele Cursuri de cultură şi civilizaţie românească (director de program, Nadia Moşanu) care s-au desfăşurat mai bine de un deceniu în Maramureş. În care am fost implicat, iar ecoul lor nici acum nu s-a stins. Acum conduce revista „Cultura”, unde ca editorialist pune sub lupa lucidităţii, cu realism: prostia, ipocrizia, lichelismul, mizeria morală. Legea învăţămîntului, în unele capitole, comite o crimă împotriva poporului român, asupra căruia toţi diletanţii şi neisprăviţii îşi exersează nepriceperea. “Aceşti penibili cerşetori de zîmbete occidentale ar avea de la cine să înveţe chiar din interiorul ţării. Ungurii au, cred, mai multe şcoli decît elevi, îşi apără cu îndîrjire simbolurile. În timp ce reprezentanţii statului român acceptă umilinţa”, scrie Buzura. Este un apărător al culturii. Într-o toamnă clujeană m-a dus la Biblioteca universitară să-mi arate ce scrie pe frontispiciu: „Cîtă cultură, atîta libertate” (Goethe).
A tras nenumărate semnale de alarmă în privinţa culturii care este mereu evaluată la genunchiul broaştei, într-o ţară pe care unii o jefuiesc cu neruşinare, dar scapă întotdeauna din vedere preţul prostiei lor, preţul absenţei culturii, catastrofele produse de prostie. Ni-l amintim pe Thomas Mann care scria că „un popor care nu este lăuntric, liber şi răspunzător faţă de sine însuşi, nu-şi merită libertatea exterioară”. Oare noi am învăţat lecţia libertăţii? Avem profesori de libertate? Puţini, dar sînt. Cine doreşte poate citi opera acestui mare scriitor, Augustin Buzura din Berinţa Maramureşului. Care, deşi este neiertător cu multe din rînduielile ţării, declară: „Eu sînt român şi voi rămîne român, nu am nici un motiv să mă ruşinez de naţia mea sau să-mi doresc alta”. Profunde lecţii are Augustin Buzura în opera sa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.