Gara groazei în Baia Mare!

0
1943

30 decembrie 2015. Ora 9,00, ora sosirii trenului de Bucureşti. La difuzorul obosit, se anunţă întârzierea trenului: 59 de minute! Adică timpul parcurs de trenul Bucureşti – Baia Mare este de aproape 14 ore. Mai mult decât în anii ’70.
Şase mascaţi stăteau cu arma în mână, pe peronul gării, lângă un autoturism şi o dubă de poliţie. Priveam gardurile rupte prin care se strecurau tinerii sosiţi cu un alt tren, de la Satu Mare. Frigul de afară m-a împins în sala de aşteptare a gării. Un miros pestilenţial îmi înţepa nările. Nu-mi venea să cred ochilor, doi puşti inhalau dintr-o pungă cu aurolac. Un bărbat dormea dus, lângă el având un diplomat (geantă) larg deschis. Mirosul de urină m-a alungat spre holul gării. Acolo trebuia să fiu atent, să nu calc într-un „noroc” de porumbel. Gara din Baia Mare este invadată de porumbei care zboară nestingheriţi, în interior. Mizerie neagră, scări ciobite, chioşcuri din anii ’60, ruginite, cu gratii, locul este un focar de infecţie. Îmi este imposibil să cred că trăiesc (încă) în anul 2015, n-am văzut o asemenea gară mizerabilă niciodată! Cred că noi, băimărenii, am ajuns la un record negativ în ce priveşte aspectul gării din Baia Mare. Ignoranţă, nepăsare, mizerie, drogaţi, beţivi. Distanţa este prea mare dintre cum arată municipiul Baia Mare şi cum arată gara din Baia Mare. Ruşine, Ministerului Transporturilor! (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.