6 ani de SMURD în Maramureş

0
700

AZI, 8 ianuarie, se împlinesc 6 ani de la inaugurarea Serviciului Mo­bil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare din judeţul Maramureş.
Pe 8 ianuarie 2010, a avut loc ceremonia de înfiinţare a SMURD din cadrul ISU Maramureş, la care au participat Ministrul Sănătăţii – Attila Cseke, subsecretarul de stat dr. Raed Arafat, promotorul acestui serviciu în ţara noastră, inspectorul şef al ISU Maramureş, colonel Petru Dican, parlamentari, oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi cetăţeni din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Vişeu de Sus, cele 3 localităţi ce au găzduit primele staţii SMURD în judeţul nostru. Din 2010 pînă în prezent, în cadrul ISU Maramureş s-au inaugurat încă 4 puncte de lucru, la Fărcaşa, Bogdan Vodă, Tîrgu Lăpuş şi Borşa.
În acest moment, SMURD Maramureş funcţionează cu 8 echipaje, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi 7 echipaje de prim-ajutor.
În cei 6 ani au fost pregătiţi, pentru acordarea primului ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare, 247 de paramedici, care au avut ca şi competenţe resuscitarea cardio-pulmonară şi acordarea pri­mului ajutor în caz de traumă.
Începând cu luna noiembrie a anului 2015, paramedicii au trecut la un nivel superior de pregătire, iar după absolvirea unui curs, competenţele paramedicilor se extind cu abordul intravenos şi protezare respiratorie.
În cei 6 ani de activitate, personalul serviciului a fost permanent la datorie, 24 de ore din 24, şi a intervenit cu profesionalism şi promptitudine, în peste 33.000 de cazuri, pentru salvarea celor aflaţi la nevoie şi au intrat în conştiinţa cetăţenilor ca sim­boluri ale speranţei, ale ajutorului venit rapid, în cele mai grele clipe.
La ceas aniversar, ISU Ma­ramureş mulţumeşte me­dicilor, paramedicilor şi asistenţilor SMURD pentru efortul depus la salvarea vieţilor semenilor în toată această perioadă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.