Liberalii maramureşeni s-au întrunit, pentru prima dată după alegerile de săptămâna trecută, din organizaţia judeţeană, într-o conferinţă de presă. Astfel, noua conducere a partidului a ţinut să transmită semnalul că lucrurile intră, încet, pe un făgaş normal. Asta după ce apele au fost cam tulburi în ultimii ani în PNL Maramureş.
Acum, că s-a instaurat liniştea şi înţelegerea în organizaţia judeţeană, liberalii maramureşeni au un singur scop important – recâştigarea electoratului pierdut în ultimii ani din cauza scandalurilor: „Îmi pare bine să ne revedem după un timp îndelungat în care PNL-ul era într-o stare mai…deplorabilă, dacă pot spune aşa. Dacă în luna decembrie aveam aici circ şi nu puteam să eliminăm unele persoane care au adus mari prejudicii partidului, iată că după alegerile care au avut loc în organizaţia Maramureş, astăzi deja ne considerăm stabili, omogeni şi fără, ştiu eu, concurenţi din afară. Suntem o echipă unită şi am ajuns la un consens, în aşa fel încât alegerile s-au desfăşurat cum nici cei de la Bucureşti n-au crezut. Afirmaţiile doamnei Raluca au fost că s-a aşteptat să vină să vadă un scandal, însă a fost total opusul. Doar doi oameni erau în PNL Maramureş care făceau acest scandal, iar noi ne luptam cu ei pentru că modalitatea lor de a face campanie, de a organiza partidul, a fost una dezastruoasă. Tocmai din acest motiv am avut de suferit toţi membrii liberali, dar iată-ne astăzi, ajunşi după alegeri, într-o formulă unită, ce cred că va fi una benefică pentru organizaţia PNL Maramureş, astfel încât să reuşim să îndeplinim ţinta fixată de domnul preşedinte. Însă nu va fi o sarcină uşoară, deoarece trebuie să atragem electoratul pe care l-am pierdut la alegerile locale de anul trecut, la alegerile generale, dar pentru asta ne aşteaptă muncă multă”, a explicat Gavril Ropan, prim-vicepreşedintele PNL Maramureş.






























