ProTehnica 2018

0
130

În perioada 24-26 mai, Centrul de Instruire şi Marketing al CCI MM, Baia Mare, Aleea Expoziţiei nr. 5, Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului, organizează evenimentul ProTehnica 2018.

Ieri, dl. Florentin TUŞ – directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş a deschis oficial expoziţia Protehnica 2018, precizînd că manifestarea, care reuneşte trei saloane specializate – Salonul Prevent, Salonul Energii Regenerabile şi Alternative şi Salonul Inventatorilor maramureşeni – îşi propune să devină un punct de întâlnire cu relevanţă regională în domeniul dezvoltării durabile, care să reunească firme, cercetători, reprezentanţi ai mediului academic, inventatori, autorităţi publice şi asociaţii relevante. În continuare, au luat cuvîntul Ioan Ioniţă Sârb – prim adjunct ISU Maramureş, Gabriel Sauliuc – Poliţia Maramureş şi Constantin Antohi – Societatea Inventatorilor din România.
Obiectivele expoziţiei pentru această ediţie sunt:
– promovarea companiilor cu activitate semnificativă de inovare tehnologică, care derulează activităţi de cercetare şi dezvoltare, pentru a evidenţia încă o dată importanţa sectoarelor inovative în dezvoltarea economică regională
– prezentarea de noi soluţii tehnice privind specificul expoziţiei
– facilitarea interacţiunii dintre instituţiile cu rol de avizare, autorizare şi control şi agenţii economici în ceea ce priveşte obţinerea acestor avize, autorizaţii.
Program de vizitare zilnic, între orele 10 -16. Intrarea este liberă!
În cadrul manifestărilor conexe există un program de seminarii şi prezentări în care instituţiile cu rol de avizare şi control – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” şi Inspectoratul de Poliţie – care prezintă noutăţi legislative din domeniul lor de activitate.
Salonul PREVENT îşi propune să devină o viitoare platformă regională reprezentativă de întâlnire a actorilor interesaţi de domeniul siguranţă şi securitate fie ei din categoriile rezidenţial, business sau public.
Ieri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a prezentat: • Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu • Categorii de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comandă de protecţie civilă • Documente necesare pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă.
Avînd în vedere că data de 1 iulie 2018 este termenul-limită până la care toate firmele trebuie să aibă realizată analiza de risc, Inspectoratul de Poliţie a prezentat cîteva aspecte privind lipsa analizei de risc la securitate fizică, care se poate sancţiona cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei, normele legislative aplicabile operatorilor economici despre analiza de risc (reglementată de Legea 333/2003) şi alte reglementări cu privire la autorizarea, instalarea şi funcţionarea sistemelor de supraveghere.
Salonul Energii Regenerabile şi Alternative – energie solară, pompe de căldură, biomasă, biogaz, hidroenergie, eficienţă energetică în construcţii şi renovare – va reuni autorităţi publice, finanţatori, asociaţii relevante, cercetători, cadre universitare şi companii care vor prezenta noi cercetări, tehnologii, inovaţii şi surse de finanţare pentru domeniul energiilor regenerabile şi alternative.
Salonul Inventatorilor maramureşeni, organizat împreună cu Societatea Inventatorilor din România, expune peste 25 de invenţii, inovaţii şi brevete din Maramureş şi din ţară.
Azi, TAPARO-SA va prezenta un brevet de invenţie „material compozit”, care a fost deja integrat în procesul de producţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.