7 – 8 septembrie, la Baia Mare
Între 7 – 8 septembrie 2018, are loc, la Baia Mare, cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional Coral „Liviu Borlan”. Oaspeţi dragi din Bulgaria, Estonia, Italia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria şi România vin la Baia Mare spre a-l cinsti pe Liviu Borlan şi creaţia sa. Spre a cinsti muzica corală de calitate.
La cea de-a opta ediţie a festivalului, organizat de Asociaţia „Prietenii Armoniei” şi Corala ARMONIA, au fost selectate zece coruri (unul retrăgându-se ulterior) din Bulgaria, Italia, Polonia, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi România. Din juriul festivalului fac parte reprezentanţii a şase şcoli de muzică din tot atâtea academii de muzică: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Lituania, Estonia şi Polonia, la care se adaugă reprezentantul Şcolii de Arte din Baia Mare. Preşedintele juriului este maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul corului „Preludiu”, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România. Îi stau alături conf. univ. dr. Grigore Mircea Cudalbu – Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti; Rolandas Daugėla, profesor în cadrul Universităţii Kaunas, Lituania; conf. univ. dr. George Dumitriu – Universitatea de Arte “G. Enescu”, Iaşi; Anna Moniuszko, Universitatea de Muzică „Fryderyk Chopin”, Varşovia, Polonia; conf. univ. dr. Ciprian Para – Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca; prof. Maria Pocol – Liceul de Arte Baia Mare; Raul Talmar, profesor asistent la catedra de Dirijat Coral, Universitatea din Tallinn, Estonia, preşedintele Asociaţiei Corale Estoniene.
Directorul festivalului este prof. Mihaela Bob Zăiceanu, dirijoarea Coralei ARMONIA, iar director artistic – Andrea Angelini, din Italia, care este şi observator internaţional din partea Federaţiei Internaţionale de Muzică Corală.
Partenerii festivalului sunt: Municipiul Baia Mare, Consiliul Judeţean Maramureş, Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, Federaţia Internaţională Corală, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Asociaţia Naţională Corală din România, Asociaţia Turnului Ştefan, Ansamblul Naţional „Transilvania”, Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Maramureş, Asociaţia «Om pentru Om», Clubul Rotary Baia Mare. Parteneri media: Graiul Maramureşului şi TL+ Maramureş.
Festivalul-concurs debutează vineri, 7 septembrie, de la orele 16, la Casa Tineretului din Baia Mare. Ordinea intrării în concurs va fi aflată la conferinţa de presă, care va avea loc tot vineri, de la orele 1200, în Salonul Roşu al Hotelului Mara. Ziua de concurs se va încheia cu surpriza Festivalului, cântată de Corala „Preludiu”, sub bagheta maestrului Voicu Enăchescu, urmată de o seară de bun venit.
Sâmbătă, de la ora 1230, la Casa Tineretului, are loc lansarea cărţii „Maramureşul muzical”, autori Lotica Vaida şi Simion Vaida.
Premierea şi spectacolul de gală vor avea loc sâmbătă, 8 septembrie, orele 1500, la Biserica „Sfânta Cruce”, bd. Independenţei nr. 14, Baia Mare. Spre care se va porni de la McDonald’s, la orele 1430, într-o frumoasă paradă a costumelor.
Organizatorii vă invită să luaţi parte la evenimentele incluse în Festival. Intrarea este liberă pentru toţi iubitorii muzicii corale.
Alexandru NICOLICI, director executiv, Asociaţia „PrieteniiArmoniei”



























