Schimb de experiență cu medici chinezi

0
72

Cadre medicale din 40 de spitale din România au participat la o videoconferință cu medici chinezi pe tema tratării pacienților depistați pozitiv cu noul coronavirus.
Trei spitale din Baia Mare, aflate în prima linie a combaterii pandemiei, respectiv Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” și Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea”, au fost reprezentate de către cadre medicale.
La întrebările medicilor români au răspuns doi experți clinici de primă linie din Shanghai: prof. Qiu Zhongmin, conducător de doctorat și director al Departamentului de Medicină de Îngrijire Pulmonară și Critică din cadrul Spitalului Universitar Tongji, și prof. asociat Shen Yinzhong, medic șef al Departamentului de Infecție și Imunologie și director al Departamentului Medical din cadrul Centrului Clinic de Sănătate Publică din Shanghai.
Medicii care au luat parte la videoconferință au felicitat inițiativa autorităților locale maramureșene – Primăria Baia Mare, Consiliul Județean și Filiala Maramureș a Camerei de Comerț și Industrie România-China – apreciind utilitatea informațiilor transmise de medicii chinezi. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.