Cultură cu mască la Seini

0
47

Luni seară, vreme de trei ceasuri, orașul Seini s-a manifestat artistic, în prezența a 40 de participanți, cu grijă pentru distanțare și protecție, avînd în vedere că în zonă a apărut primul caz de coronavirus Delta. Invitația a fost onorată și de dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene Petre Dulfu din Baia Mare (a remarcat că „Eminescu este cetățean de onoare al Seiniului”), și de pictorul Nicolae Pop din Apa.
Primărița Gabriela Tulbure și viceprimarul Octavian Bodea au fost alături de membrii Cenaclului literar „Sub semnul lui Eminescu”, care au lansat o publicație cu creații antologice ale celor opt scriitori din Seini: Mariana Filipaș, Carmen Ioana Ionuț, Ioana Gabriela Kadar, Betty Kirchmajer Donca, Gheorghe Pop, Petru Racolța, Attila Tamasi și Codruța Crișan. Directorul Dan Skorka al casei orășenești de cultură spunea că publicația color (100 de pagini) s-ar putea să devină revistă cu apariție anuală.

Radu Prodan și Petru Racolța
Radu Prodan și Petru Racolța

Gabriela Tulbure a lăudat activitatea creatorilor din Seini, dintre care a distins-o pe Betty Kirchmajer Donca, autoare a 20 de volume de poezie, proză și traduceri din limba franceză, cea mai cunoscută scriitoare a locului, mentor al tinerilor care iubesc literatura. „Revista” este ilustrată cu lucrări de artă plastică semnate de: Nicolae Pop, Maria Mariș Dărăban, Ioan Anghel Negrean, Ioana Kadar, Gabriela Anderco, Dan Vezentan, Dan Skorka și Ion Donca, seineni sau apropiați de aceste locuri, și cu fotografii artistice de: Patricia Hilbert, Nicușor Cuharic, Raluca Lazin, Claudiu Țar și Carmen Ionuț.
În final, a fost lansat romanul parapsihologic „Fetița care visa pentru alții”, de Petru Racolța (aflat la a șaptea carte de proză), apărut la editura bucureșteană Siono. Editorul Radu Prodan l-a lăudat pe autor pentru talentul său de a povesti realist despre o fetiță care visează ce vor păți oamenii din jurul său, poveste crudă uneori, însă își atinge scopul moralist-optimist. Editura Siono are rețea de difuzare în toată țara. • Lui Petru Racolța îi tremurau mîinile, era afectat de moartea profesoarei sale de limba română, Rodica Scutaru Milaș, cea care i-a transformat creionul în condei literar. Drept mulțumire, i-a dedicat acest roman.

Primărița (a doua din stînga) și cele 5 soliste de muzică populară și ușoară
Primărița (a doua din stînga) și cele 5 soliste de muzică populară și ușoară

Evenimentul a fost pigmentat de muzică populară, ușoară și instrumentală, cu elevii Mark Ujlaki (orgă), Teodora Dănțăușa, Carla Kencsan, Antonia Pop (Liceul de muzică Baia Mare), Elisa Pop și Paula Andreica, fiica popii din Săbișa.
Scriitorii și artiștii au primit plachete (Betty Kirchmajer Donca), diplome de excelență (Petru Racolța), flori și mici daruri din partea primăriței Gabriela Tulbure, care a anunțat că următorul eveniment cultural va avea loc în luna septembrie, dacă nu cumva pandemia va avansa…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.