Prima impresie contează? Se aplică șabloanele chiar și la Maramureș? De fapt, s-o spunem pe șleau. Unele localități se pot doar lăuda c-ar fi primitoare, ospitaliere, cu tradiții…. dar când de la intrare dai de kitschuri sau de mirosuri grele, îți cam trece. În subconștient, aici/acolo n-ai fost bine primit. Olfactiv sau vizual, șocul e greu de depășit. Și nu, nu suntem prințese, doar constatăm că pe alocuri nu s-a pus bază pe așa ceva. Și….”se simte”.
Olfactiv?
Cică avem cinci simțuri – văz, auz, miros, gust, pipăit. Neuroștiința adaugă alte trei: kinestezia, simțul vestibular al echilibrului și interocepția-senzațiile viscerale-foame, sete, durere etc. Nu mergem atât de departe în periplul nostru. Dar simțul olfactiv da, e pus la încercare. În Ponorâta trecând, e tot timpul miros de ars, ard în containere gunoaiele cătunului/cartierului. 
Dar nu se compară cu mirosurile de la ferme. Astfel, pe drumul Nordului la ieșire din Ariniș spre Codru, miroase rău, de la ferme. La fel la intrare în Băsești. La fel la ieșirea din Săcălășeni spre Coruia. În Mireșu Mare uneori miroase la două intrări în localitate, din două rute. În Bicaz, iar fermă de porci, la intrare, ba la ieșirea spre Sătmar se pune masiv excremente din fermă, pe câmp, pe culturi. Altă localitate „înconjurată”. Interesant, la Călinești, unde la o intrare e plin de ferme de îngrășat și de exportat viței, dar nu e nici urmă de mirosuri grele. Ferme țărănești, cu câmp și pășune cât vezi cu ochii, nu industriale. O lecție, o aluzie…
Vizual
Nu toate imaginile de intrare în localități sunt benefice, prietenoase, primitoare. Nu peste tot e poarta maramureșeană peste drum, nu peste tot e câte o tablă haioasă (cea de la Coaș cu cimitirele era legendară), ori două versuri ca de Bine-ai venit. La Bocicoiu Mare te întâmpină ruinele școlii ajutătoare de odinioară, blocuri părăsite, ce încă nu au destinație. Nu mai au 5 ani și sunt ruine-ruine… În Rona de Sus, între Rone mai exact, te întâmpină o biserică în pur stil rusesc. De gustibus. Altfel decât toate din zonă. La Săcel, dinspre Dealul Ștefăniței, e mausoleul/ fresca aceea kitsch cu Pintea, de pe care încet-încet se șterg pozele și numele politicienilor neprieteni, unul deja celebru a chiar dispărut… E de râs, zău, nici nu e de rău. La intrare în Săliștea de Sus sunt munți de bușteni, de lemne, la drum, deși nici nu e celebră localitatea prin pădurile sale. Baia Sprie e străjuită de iazuri și halde, ba coborând de pe Gutâi, prima imagine, înainte de izvor, e a Dealului Minei, găurit ca un șvaițer.
Intrările în județ
O mai veche obsesie a noastră, cartea de vizită a județului, intrările în Maramureș. Da, au existat mai multe administrații care au luat în serios provocarea și și-au propus să schimbe acei nefericiți fuși cu zurgălăi, din beton, de la intrările în județ cu ceva mai plăcut, mai prietenos. Tot acolo-s…dar au apărut poarta de pe Mesteacăn, poarta de la Săcel, podul de lemn de la Sighet, viitorul pod arcuit de la Teplița-Biserica-Albă. Mănăstirea cu o mie de semne de interzicere de la Prislop-Borșa. Bine, pe alocuri te doare sufletul să vezi fix dincolo de graniță drumuri perfecte și table de finanțări europene, cum sunt la Țicău spre Benesat. Sau de la Suciu spre Breaza, trecerea la drum perfect.
Dar ne și mândrim cu câte o intrare în județ. Cum ar fi cea de la Borșa-pas Prislop, un adevărat Paradis în care dacă faci doi-trei pași în decor uiți de kitsch, mănăstire, interdicții și dai de munți superbi, natură, peisaj alpin, urme de cazemate germane din al doilea război mondial. La fel, în cheile Babei, la ieșire din Baba spre Poiana Blenchii-Sălaj, ai stânci monumentale de calcar-rezervație naturală, izvor cu nume obraznic, fenomene naturale foarte interesante. Un loc frumos, neașteptat. Frumos ar fi fost și accesul pe la Măgoaja-Boiereni, de nu erau munții de gunoaie aruncați în decor, plus drumul distrus. Plăcut ar fi și accesul pe la Țicău, cu Someșul lasciv și cu viaductul CFR paralel, de n-ai da direct în comunitate de romi, cu toate cele ce rezidă din asta.
Sentimente contradictorii
Sunt și localități ce transmit mesaje contradictorii. Ca Băiuțul. De intri dinspre Cavnic, deși drumul e cam rău, vii pe Valea Strâmbu, frumușică, cu locuri de picnic. De vii dinspre Lăpuș, dai direct în haldă de steril, cu scurgeri ce subtraversează drumul și ard tot ce prind în jur. De vii cumva dinspre Botiza, dai de ruine ale mineritului.
Chiar și Baia Mare s-ar încadra. Da, sunt impresionante pasajele noi, la intrări în oraș. Dar coloana de pe Dura nu e impresionantă, îți trece cheful de trăit, de intrat în oraș. E totuși orașul care are la nord Carpații, dar la sud groapă de gunoi, iar la Est și vest iazuri și halde de steril. Cu norii aferenți, vara. Chiar și așa, dacă vii seara, după coloana de după amiază dinspre Dura, vezi orașul luminat, la picioare. La fel de pe pasarela de la Auchan. La fel la Italsofa. Și totuși, avem intrări frumoase în localități. Care mai că te invită. Repedea cu munții des înzăpeziți, cu cătune pe dealuri, văzute sau ghicite. Coașul cu o intrare peste pod și râu, cu alta de pe deal, cu satul la picioare.
Remetea Chioarului la fel, cu acces pe Drumul Nordului dinspre Baia Mare, pe lung, dar și de dincolo, cu satul la picioare și cu munții în depărtare. Cavnicul chiar, cu serpentine, pârtii de schi, dealuri, râu. Da, Baia Mare de când cu supratraversările.
N-ar fi mult de lucru. Decât de ieșit din birou. Și de luat măsuri. De îndepărtat gunoaie. Mirosuri. De schimbat „chiureta” de beton de la intrări în județ cu ceva mai cald, mai uman. De făcut câte o parcare în puncte de belvedere (da, de genul celei de la Groși_belvedere, cu riscul activităților ludice…). Ce ziceți? Ne sufulcăm?
