Localnicii, revoltați de starea drumului din fața blocului de pe Grănicerilor nr. 87

0
129

Mai mulți locatari de pe strada Grănicerilor din Baia Mare sunt nemulțumiți din cauză că drumul și trotuarul din fața blocului în care locuiesc nu au mai fost reabilitate de peste 30 de ani. Au făcut și sesizări la primărie, la care au primit răspuns că strada se va reabilita „în cel mai scurt timp”.
Locatara Mariana Szasz a explicat: „Am făcut nu știu câte sesizări la primărie, iar răspunsul a fost de fiecare dată că se va face reabilitare anul ăsta, în cel mai scurt timp! Dar am zis că septembrie e gata, vine octombrie, cu ploi, îngheț, când se mai asfaltează?! Deci nu mi se pare normal să tot spunem că anul ăsta și de fapt nu e așa. Din 1985 stăm așa, fără nicio reabilitare! În condițiile în care noi plătim taxe și impozite, la fel cu cei care locuiesc pe bulevard, spre exemplu, și lor li s-a făcut. Seara aici parchează până la 45 de mașini, una în alta, de nu mai poți intra în scară. Nu mai poți scoate nimic afară, e blocat tot spațiul”.
Dorina Rotar, o altă locatară, a completat: „Au venit domnii de la primărie, în urmă cu câteva luni, să curețe aici în timp ce muncitorii de la gaz lucrau să schimbe conducta. Probabil că au fost trimiși în urma sesizărilor noastre că e groapă în drum, că ne inundă apa când plouă de nu putem intra în scară, nu putem ieși cu căruciorul cu copiii că îl rupem în gropile din trotuar și stradă. Când am văzut că domnii respectivi vor să toarne asfalt peste lucrările neterminate de la gaz, din drum, le-am spus: vă rog frumos aici nu mai puneți nimic deoarece se taie încă! Au plecat, lăsând decopertat drumul și până azi. Asta în condițiile în care stăm de ani de zile cu aceste gropi în fața blocului, iar copiii mici nu se pot juca că nu au spațiu. Pe trotuar parchează mașini, chiar și în ușa blocului, de nu mai reușim să trecem cu cărucioarele pentru a intra în case…”. Locatarii revoltați se întreabă acum: în care cincinal se va reabilita și drumul lor?!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.