Borșa, orașul din Maramureș în care se investește masiv

1
635

• zeci de proiecte: în infrastructură, educație, sănătate, turism; toate dedicate borșenilor •

Ultimul deceniu a schimbat radical fața orașului Borșa. Administrația publică locală condusă de primarul Ion Sorin Timiș a obținut finanțare pentru 25 de proiecte în valoare de peste 351.000.000 de lei. S-au investit în domenii dintre cele mai diverse: proiecte majore de infrastructură, educație, sănătate, turism, totul pentru a face orașul cât mai atractiv pentru investitori, turiști, dar și pentru borșenii care au dorit să se întoarcă acasă de pe meleagurile străine.

Pentru a fi sigură că va obține finanțarea dorită, echipa Primăriei specializată în scrierea proiectelor lucrează în paralel la documente. Nici implementarea nu este lăsată la voia întâmplării, acest lucru contribuind semnificativ la succes.

„Muncim în fiecare zi, chiar dacă acest lucru nu se vede. Borșenii apreciază proiectele finalizate, tot ce este palpabil și sunt prea puțini cei care știu cu adevărat câtă muncă se ascunde în spatele unui moment festiv de tăiere a unei panglici. În cadrul Primăriei Borșa avem o echipă de oameni foarte bine pregătiți care știu ce au de făcut. Dacă aș cuantifica munca lor, ar fi kilometri întregi de documente sau călimări întregi de cerneală scrisă”, a subliniat Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa.

2013, primele proiecte implementate cu succes

Primele proiecte finanțate cu bani europeni sau de la Guvern și implementate de echipa condusă de Ion Sorin Timiș au fost în anul 2013. Cel dintâi succes, proiectul de Reabilitare DC8 Borșa – Baia Borșa și construirea Centrului de zi pentru persoane vârstnice, în valoare totală de 5 milioane de euro, finanțate prin POR 2007-2014. A urmat Casa de Cultură, cu o investiție de 700.000 de euro prin CNI, Centrul național de informare turistică, în valoare de 140.000 de euro,  fonduri europene derulate prin Autoritatea Națională de Turism.
„Prin PNDL 1, s-a finanțat asfaltarea de străzi în Cartierul Pietroasa, 7 milioane de lei. Prin PNDL 2, s-a finanțat construirea podului peste râul Cisla cu o valoare de 600.000 de lei și construirea stației de epurare și magistrala de canalizare cu o valoare de 16.000.000  de lei. Tot cu finanțare de la Guvern, prin programele de finanțare în urma calamităților s-au realizat amenajări maluri, refaceri podețe și asfaltarea străzii pe Valea Negoiescu, cu o valoare de 800.000 de euro”, a enumerat primarul.
Proiecte emblematice pentru oraș
Fiecare proiect finalizat cu succes a însemnat și mai mult curaj pentru echipa de la Primăria Borșa. Școli, creșe, dispensare, asfaltări de străzi, reabilitări termice sau dotări cu echipamente la unitățile de învățământ, toate au generat o idee extrem de ambițioasă: finalizarea proiectului „Telegondola”, un fel de „Fata Morgana” pentru primarii care l-au precedat pe Timiș.

Edilul a reușit să aducă în oraș nu mai puțin de 107.768.193,59 de lei, bani cu care a fost finalizată instalația Telegondolă și Pârtia olimpică de schi, singura de acest gen din Râmânia, și singurul proiect de anvergură din turism finalizat în ultimii 30 de ani în România.

„De la tatăl meu am învățat să duc la bun sfârșit orice lucru pe care l-am început, indiferent de eforturile depuse sau de costuri. Proiectul telegondolei nu l-am demarat eu, a fost doar un vis frumos la care sperau mulți, dar pe care am avut «nebunia» să mi-l asum, să-l duc la bun sfârșit. Este un plus pentru oraș, pentru turismul din județ, și, de ce nu, pentru turismul național. De la inaugurare, am găzduit deja competiții naționale și internaționale și acesta este doar începutul”, a adăugat Timiș.

Proiecte pentru Borșa și borșeni

În ultimii 10 ani, mulți dintre borșenii care au muncit peste hotare au decis să se întoarcă „acasă” pentru că au găsit în Borșa condiții ideale pentru muncă și trai. Guvernul României, prin Direcția Generală Implementare Plan Național de Redresare și Reziliență, a aprobat alocarea sumei de 931.424,07 lei pentru realizarea Planului Urbanistic General (PUG) – digital al Orașului Borșa și pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), două deziderate care vor contribui major la dezvoltarea orașului.
În curs de implementare, prin Programul “Anghel Saligny” sunt rețele de canalizare în Cartierele Repedea și Complex – peste 25.000.000 de lei și o stație de apă în Baia Borșa, care beneficiază de o finanțare de 18.287.575 de lei.
„Borșa se numără între primele 10 orașe din România, care au obținut cele mai mari sume prin PNRR și am fost apreciați de Ioan-Marcel Boloș – ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România și de Attila Cseke – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prezenți în cadrul Consiliului Director al Asociației Orașelor din România care se desfășoară în aceste zile la Borșa. Munca depusă alături de colegii mei din Primăria Borșa a primit azi recunoaștere la cel mai înalt nivel și pot doar să spun că sunt mândru de Borșa și de borșenii mei!”, a mai spus primarul.

Viitorul arată bine

În acest moment, sunt depuse, spre finanțare, de către Primăria Borșa mai multe proiecte menite să crească semnificativ calitatea actului medical, dar și a educației în oraș. Aproape toate unitățile de în­vă­ță­mânt din  oraș vor fi modernizate și reabilitate din punct de vedere termic, doate cu echipamente IT, laboratoare și mobilier.
Un efort deosebit în această perioadă îl depune echipa Primăriei Borșa pentru obținerea Spitalului de Recuperare.
„Sănătatea este unul dintre domeniile pentru care avem nevoie de mai multă atenție. Borșenii merită servicii medicale de calitate așa cum au primit și afară. Avem deja conceptul. Proiectul pentru modernizarea unității medicale este amplu, iar proiectanții s-au gândit la toate aspectele pe care le implică o unitate medicală care se respectă: de la facilități pentru medici și pacienți, până la specialități noi de care are nevoie orașul. Se va construi un nou corp de clădire pentru urgențe, ATI, bloc operator, secții de acuți – chirurgie, pediatrie, neurologie, ortopedie, ginecologie, iar clădirea existentă va fi reabilitată și modernizată pentru recuperare: recuperare respiratorie, ortopedică și neurologică, reumatologie. Totodată, se vor moderniza și bazinele de înot și sala de sport. Pe lângă aceste investiții la spital, clădirea D3 va fi transformată în Secție paliativă.
Pe noul corp de clădire va fi construit heliportul și, în imediata apropiere, este proiectată deja o stație de ambulanțe. În ceea ce privește stadiul lucrărilor și finanțarea, se lucrează deja la documentația necesară”, a explicat Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa.

Și bugetul local aferent anului 2023 este orientat tot spre investiții, mai exact 66% din suma totală va merge către continuarea lucrărilor demarate deja. Sănătatea a primit 2 milioane de lei, bani care vor fi utilizați la întocmirea documentației pentru extindere, modernizare, reabilitare şi dotare Spital de Recuperare Borşa.

Și proiectele culturale, sportive, salubritatea sau iluminatul public au primit procente generoase din buget. S-au „păstrat” 1% pentru calamități și 3% pentru asistența socială.

1 COMENTARIU

  1. Bravo lor, e o zona ce merita promovata si apreciata. Totusi, pe cand se pune frau mafiei lemnului, mafiotilor care fac ce vor, cand se impaduresc versantii defrisati si cand se strang gunoaiele din parcul national? apoi mai vorbim de civilizatie si progres.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.