Alex Cupar are 9 ani şi la toamnă va intra în clasa a III-a. Este de loc din Ocoliş şi un obişnuit al Casei Marchiş, unde, desigur, nu ratează nici Tabăra Naţională de Literatură şi Arte Plastice ARCHEUS. O vreme a oscilat între pictură şi poezie. Acum câţiva ani nu a vrut să se lase spălat pe cap, de frică „să nu i se ude poeziile” pe care le ştia pe de rost. Credea că apa îi va intra pe urechi şi va şterge frumuseţe de versuri. La ediţia a X-a, aflată acum în desfăşurare, l-am redescoperit ca cel mai harnic pictor din tabără. În a treia zi a taberei, pictase deja trei lucrări frumoase. Mărturiseşte că îi place să picteze extratereştri şi animale. Părinţii lui Alex sunt plecaţi la muncă, în Austria, iar copilul locuieşte cu bunica. Are şi un frate mai mare, pe Marcel. Vine adesea pe la „Tătuca” Ioan Marchiş, organizatorul taberei, căutând atenţie, afecţiune şi ceva bun de mâncare. Şi-a făcut prieteni în tabără, îi iubeşte pe Peti, pictorul şi pe Ewelin, sculptoriţa, se simte bine aici şi uneori nici nu mai vrea să plece acasă. Iar în tabără este loc pentru toţi artiştii, fie ei mari sau mici.