Program educaţional la Bastionul Măcelarilor

0
428

Asociaţia “Team for Youth” din Baia Mare va organiza, între 10 august şi 4 septembrie, programul educaţional “Educaţia nu ia vacanţă”. Sînt invitaţi să participe copiii cu vîrste cuprinse între 7 şi 12 ani.

În cadrul programului, participanţii vor avea ocazia să interacţioneze cu voluntari internaţionali din patru ţări europene, care le-au pregătit celor mici: momente de creaţie, sport, învăţare interculturală, dansuri, modelaj în lut şi multe jocuri. Activităţile se vor desfăşura în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, între orele 10 şi 13, în incinta Bastionului Măcelarilor (str. Izvoarelor 2), în limba engleză, comunicarea cu cei mici urmînd a fi facilitată de voluntari din Baia Mare. Participarea este gratuită, iar înscrieri se fac pînă vineri, 7 august, pe site-ul asociaţiei (www.t4uth.ro). Copiii care vor bifa minimum nouă prezenţe vor primi, la final, o diplomă de participare care le va atesta parcurgerea programului. “Educaţia nu ia vacanţă” se va derula în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, urmînd a fi implementat de şapte voluntari internaţionali ai asociaţiei “Team for Youth”, găzduiţi în cadrul proiectului “Eye care/Day care”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.