Cei trei tineri bănuiţi că au comis mai multe tîlhării pe raza municipiului Baia Mare au fost prezentaţi Parchetului de pe lîngă Judecătoria Baia Mare. Instanţa a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de tîlhărie.
Măsurile specifice întreprinse de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au dus la identificarea a patru tineri băimăreni bănuiţi de comiterea mai multor tîlhării pe raza municipiului. Ei au sustras prin violenţă poşete, bijuterii, bani şi alte bunuri, cauzînd un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei. Trei dintre aceştia au fost arestaţi preventiv, iar celălalt este cercetat în stare de libertate.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Cele mai multe infracţiuni de acest gen sînt comise în locuri publice, în spaţiile comune ale imobilelor sau după lăsarea întunericului. Cel mai adesea, victimele tîlhăriilor comise prin smulgere au fost femei, ele avînd la vedere bunurile vizate de suspecţi (bijuterii, telefoane mobile, poşete). De obicei suspecţii acţionează rapid, venind în fugă din spatele victimei sau apropiindu-se din sens opus şi smulgînd obiectul vizat. Întrucît faptele sînt comise în spaţii deschise, suspecţii au posibilitatea de a se îndepărta cu uşurinţă de victimă, pierzîndu-se în mulţime sau dispărînd pe străduţe lăturalnice, înainte ca victima să poată reacţiona.
Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunilor de tîlhărie şi de furt din buzunare şi genţi, este recomandat să ţineţi cont de sfaturile cu caracter preventiv:
• Dacă constataţi că sînteţi urmărit, traversaţi strada, faceţi apel la trecători şi anunţaţi poliţia prin Apelul Unic de Urgenţă 112!
• Nu opuneţi rezistenţă dacă agresorul v-a vizat doar geanta sau portmoneul. Viaţa dvs. este mult mai preţioasă decît bunurile. Fiţi atent însă la fizionomia agresorului, pentru a-l putea descrie cît mai bine poliţiei şi pentru a creşte astfel şansele de a fi prins cît mai repede!
• Este bine să evitaţi pe cît posibil aglomeraţiile, iar atunci cînd nu este posibil controlaţi dacă buzunarul unde aveţi portofelul este în siguranţă sau supravegheaţi-vă poşeta în permanenţă.
• Cînd staţi la rînd pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi sau nu permiteţi să fiţi înghesuit. Hoţii pîndesc victima, observă locul unde aceasta ţine banii, telefonul sau alte bunuri de valoare şi vor profita de primul moment de neatenţie.